Acasă Politic Prim-ministrul Nicolae Ciucă a prezidat prima întâlnire din 2022 a Comitetului Interdepartamental...

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a prezidat prima întâlnire din 2022 a Comitetului Interdepartamental pentru Dezvoltare Durabilă

DISTRIBUIȚI

 165863 – 03082022 – Reuniunea Comitetului Interdepartamental pentru Dezvoltare Durabilă convocată de prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut loc astăzi, la Palatul Victoria, pentru analizarea stadiului implementării Strategiei naționale pentru dezvoltare durabilă a României 2030. În cadrul ședinței a fost avizat setul indicatorilor naționali de dezvoltare durabilă.

„Dincolo de instituții și legislație care sunt specifice pentru activitatea guvernamentală, dezvoltarea durabilă este mai ales despre calitatea vieții, despre oameni. Pentru a reuși ceea ce ne-am propus este nevoie de viziune, de strategii, de planuri de acțiune puse în practică printr-o rețea inter-instituțională și corelate altor două ancore de perspectivă: implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență și aderarea României la OCDE, cea mai puternică organizație economică. Sistemul de monitorizare și raportare dezvoltat prin acțiunile Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă ne ajută să acționăm eficient și să avem o imagine mai clară inclusiv în privința impactului reformelor și proiectelor finanțate din diferite fonduri internaționale, ceea ce este foarte important mai ales în condițiile în care investițiile pe care le vom susține în perioada următoare din Programul Național de Redresare și Reziliență și din exercițiul financiar european 2021-2027 sunt la un nivel record pentru România” , a declarat Nicolae-Ionel Ciucă.

Comitetul Interdepartamental pentru Dezvoltare Durabilă a fost înființat la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă ca parte a cadrului instituțional pentru implementarea Strategiei de dezvoltare durabilă aprobată în 2018. Consilierul de stat László Borbély, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, a reiterat importanța monitorizării indicatorilor și a realizării de politici publice bazate pe date.

„România este unul dintre statele care a făcut pași hotărâți pentru implementarea Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă. Cadrul inter-instituțional pe care l-am creat este apreciat la nivelul celor mai importante organizații internaționale cum ar fi Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și Organizația Națiunilor Unite care ne-a și premiat anul trecut pentru inovare și eficientizarea administrației publice. Într-adevăr, avem încă multe decalaje de recuperat în ceea ce privește valorilor anumitor indicatori, cum ar fi în zona de educație unde rata de părăsire timpurie a școlii este 15% aproape dublu față de media europeană. La altele, spre exemplu ponderea energiei regenerabile în consumul final suntem la un procent de aproximativ 25%, cu câteva procente peste media europeană de 22%. Foarte important este să avem o imagine clară a punctului în care ne aflăm, să ne stabilim clar obiectivele și să măsurăm impactul acțiunilor noastre astfel încât să avem într-adevăr un prezent și un viitor sustenabil”, a declarat consilierul de stat László Borbély.

Pe ordinea de zi au fost și următoarele subiecte:

  • Codul Român al Sustenabilității – un instrument de raportare pentru companii  pe model german ce vine în sprijinul utilizatorilor care se află în căutarea de bune practici în domeniul sustenabilității
  • Programul postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională continuă  pentru ocupația „expert dezvoltare durabilă” –  150 de persoane vor finaliza cursul post-universitar în toamnă, iar până în 2026 prin Planul Național de redresare și reziliență este urmărită atingerea țintei de 2000 de persoane formate.
  • Strategia națională privind economia circulară, care va fi adoptată până la finalul lunii septembrie.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.