Acasă Anchete Interne Polițiștii de penitenciare blochază activitatea

Polițiștii de penitenciare blochază activitatea

DISTRIBUIȚI

  165827 – 01082022 – Începând cu 1 august 2022, sindicaliștii din Penitenciarul Vaslui deschid calendarul excesului de zel în desfășurarea activităților profesionale. Urmează Penitenciarul Deva.

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) atrage atenția factorilor politici din alianța de guvernare PSD-PNL-UDMR că polițiștii de penitenciare vor bloca activitatea închisorilor din cauza lipsei de reacție a acestora vizavi de problemele din pușcării.

În perioada 1 – 5 august 2022, angajații Penitenciarului Vaslui își vor desfășura sarcinile profesionale cu mai multă atenție, însă în limitele legii, situație care va conduce la blocarea activității penitenciarului.

Birocrația și fuga de răspundere a factorilor de conducere au atins cote critice în poliția penitenciară iar aplicarea întocmai a reglementărilor interne ar bloca activitatea oricărei închisori. Drepturile deținuților nu ar mai putea fi asigurate iar activitățile cu persoanele condamnate s-ar bloca, deținuții nemaiputând ieși din camerele de deținere. Prezentarea la instanțele de judecată a persoanelor private de libertate ar fi îngreunată, situație care ar putea atrage amendarea penitenciarelor, declară Cosmin Dorobanțu, președintele FSANP.

Avocatul Poporului s-a autosesizat și a solicitat Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) lista cu problemele din penitenciare, pe care organizația sindicală le-a transmis Ministerului Justiției (MJ) și Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP).

Sindicatele din penitenciare consideră că PSD și PNL au dat dovadă de lipsă de seriozitate în negocierile purtate cu sindicaliștii din poliție și din penitenciare. Timp de câteva luni s-au purtat negocieri la sediile partidelor PSD și PNL pentru aplicarea integrală a legii salarizării și pentru eliminarea discriminării generate de actuala lege a pensiilor militare însă, de fiecare dată, reprezentanții coaliției de guvernare nu și-au respectat promisiunile. Politicienii au făcut ping-pong cu reprezentanții sindicatelor, tergiversând aplicarea legii salarizării votate chiar de actuala alianță toxică pentru democrația din România.

Începând cu luna august 2022, sindicatele din poliție și din penitenciare vor declanșa acțiuni comune de protest în fața Ministerului Finanțelor, Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Justiției, culminând cu ample acțiuni de protest în fața Guvernului și Parlamentului României, cu deplasarea protestatarilor între cele două instituții fundamentale, în orele de vârf ale traficului din București, se arată într-un comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.