Acasă Externe Agenda Europeana Politica antitrust: Comisia Europeană solicită feedback cu privire la efectele exceptării de...

Politica antitrust: Comisia Europeană solicită feedback cu privire la efectele exceptării de care beneficiază consorțiile de transport maritim de linie

DISTRIBUIȚI

165929 – 10082022 – Comisia Europeană a lansat o cerere de contribuții prin care solicită feedback privind cadrul juridic al UE care scutește consorțiile de transport maritim de linie de la normele UE în materie de antitrust.

Comisia Europeană a lansat o cerere de contribuții prin care solicită feedback privind cadrul juridic al UE care scutește consorțiile de transport maritim de linie de la normele UE în materie de antitrust (Regulamentul de exceptare pe categorii aplicabil consorțiilor).

De asemenea, Comisia a trimis chestionare specifice părților interesate din lanțul de aprovizionare al navelor de transport maritim de linie (și anume, transportatorilor, expeditorilor și agenților de expediție și operatorilor portuari și de terminale) cu privire la impactul consorțiilor dintre companiile de transport maritim de linie și al regulamentului asupra operațiunilor acestora începând din 2020.

Părțile interesate pot prezenta observații timp de opt săptămâni, până la 3 octombrie 2022.

Normele antitrust ale UE interzic, în general, acordurile dintre întreprinderi care au ca efect restrângerea concurenței. Cu toate acestea, regulamentul le permite, în anumite condiții, companiilor maritime cu o cotă de piață combinată mai mică de 30 % să încheie acorduri de cooperare pentru a furniza servicii comune de transport de mărfuri, cunoscute și sub denumirea de consorții.

Regulamentul este în vigoare până la 25 aprilie 2024. Prin urmare, Comisia trebuie să efectueze o evaluare a modului în care a funcționat regulamentul din 2020.

Cererea de contribuții de astăzi și chestionarele specifice fac parte din evaluarea regulamentului. Feedbackul primit de Comisie va completa informațiile pe care le-a colectat în cadrul activităților sale de monitorizare sectorială. În ultimii doi ani, Comisia a avut schimburi periodice cu participanții la piață, cum ar fi expeditorii, agenții de expediție și transportatorii, precum și cu autoritățile de concurență și de reglementare din Europa, SUA și alte jurisdicții, cu privire la dificultățile cu care se confruntă sectorul transportului maritim. În decembrie 2021, ca parte a activităților sale de monitorizare sectorială, Comisia a inițiat, de asemenea, un exercițiu de informare prin trimiterea de chestionare transportatorilor care exploatează linii către și dinspre UE, pentru a colecta informații privind piața, în special cu privire la efectele pandemiei de coronavirus asupra operațiunilor lor și asupra lanțului de aprovizionare maritim.

Părțile interesate își pot prezenta observațiile cu privire la cererea de contribuții și la chestionarele specifice până la 3 octombrie 2022.

Evaluarea va ajuta Comisia să decidă dacă va extinde sau nu data până la care este în vigoare regulamentul, cu sau fără modificări. Comisia va prezenta un rezumat al rezultatelor evaluării într-un document de lucru al serviciilor sale care urmează să fie publicat în ultimul trimestru al anului 2022.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.