166164 – 29082022 – Elevii încep anul școlar 2022-2023 pe data de 5 septembrie, potrivit calendarului oficial. Este pentru prima dată când anul școlar este organizat pe module. Mediile se calculează diferit după eliminarea obligativității tezelor, conform noului Regulament-cadru de organizare și funcționare a școlilor.
Spre deosebire de anii trecuți, elevii din toate clasele și copiii de grădiniță vor avea vacanță în perioada 22-30 octombrie 2022. Înainte, intrau într-o vacanță de o săptămână, în toamnă, doar copiii de grădiniță și elevii de clasele primare. O altă vacanță „nouă” este cea din luna februarie, modulară, care gravitează în a doua, a treia sau a patra săptămână din a doua lună a anului, în funcție de decizia inspectoratului școlar.
Anul școlar 2022 – 2023 este structurat astfel:
- Modulul 1 – cursuri: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022;
- vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;
- Modulul 2 – cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022;
- vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;
- Modulul 3 – cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz;
- vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6 – 26 februarie 2023;
- Modulul 4 – cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;
- vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;
- Modulul 5 – cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;
- vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.
Excepții pentru anumite clase:
- pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 2 iunie 2023;
- pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 9 iunie 2023;
- pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a), pentru clasele din învățământul postliceal, cu excepția calificărilor din domeniul sănătate și asistență pedagogică, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 23 iunie 2023;
- pentru clasele din învățământul postliceal, având calificări din domeniul sănătate și asistență pedagogică, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare.
Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe nu se planifică în același interval de cursuri (modul de învățare).
Prin excepție de la prevederile menționate mai sus, „la clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, din învățământul profesional și din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică”.
Noutățile pentru elevi, părinți și profesori
Noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) a fost publicat în Monitorul Oficial luna trecută. De la 1 septembrie 2022 vor fi cel puțin 10 modificări în ROFUIP: elevii nu vor mai putea fi exmatriculați, profesorii vor încheia câte o singură medie pe an la fiecare disciplină, iar părinții nu pot strânge bani pentru atenții destinate profesorilor.
Începând cu anul școlar 2022-2023, tezele nu mai sunt obligatorii , dar pot fi susținute de profesorii care decid asta. Acestea erau evaluări scrise semestriale, iar notele erau folosite pentru încheierea mediei pe fiecare semestru. Însă, cu noile modificări aduse structurii anului școlar (5 module de învățare în loc de 2 semestre), notele vor fi puse de profesor în funcție de numărul de ore alocat săptămânal disciplinei.
Profesorii vor decide câte note acordă elevului pe an, în funcție de numărul de ore prevăzut în planul cadru, pe regula minimum N+3 note, unde N este numărul de ore alocat pe săptămâna disciplinei în planul-cadru. Astfel, va fi încheiată o singură medie anuală.
„La fiecare disciplină de studiu/modul, se încheie o singură medie, calculată din numărul de note prevăzut de prezentul regulament, prin rotunjirea mediei aritmetice a notelor la cel mai apropiat număr întreg. La o diferență de 50 de sutimi, rotunjirea se face în favoarea elevului”, conform art. 109 alin. (1) din ROFUIP.
Potrivit ROFUIP 2022, “elevii vor beneficia pe parcursul unui an școlar de cel puțin un plan individualizat de învățare, elaborat în urma evaluărilor susținute și după interpretarea rezultatelor de către cadrul didactic”. Acesta va fi folosit “pentru consolidarea cunoștințelor, pentru întreprinderea unor acțiuni de învățare remedială și pentru stimularea elevilor capabili de performanțe superioare”, potrivit articolului adăugat 106, alin 5, în ROFUIP 2022. Nu este precizat cum vor fi aplicate acțiunile remediale de către profesor.
- Ministerul Educației nu a publicat încă reperele metodologice pentru clasa a X-a, necesare profesorilor pentru a le putea preda liceenilor astfel încât disciplinele să fie corelate cu ceea ce au făcut în gimnaziu, unde au avut curriculum nou bazat pe crearea de competențe. Profesorii nu au aceste documente nici cu o săptămână înaintea începerii cursurilor, după ce timp de 2 ani Ministerul Educației a ratat elaborarea planurilor-cadru pentru liceu, întrerupând astfel brusc reforma curriculară începută de elevi în 2012, prevăzută de Legea 1/2011. Justificarea oferită de oficialii din minister a fost că planurile-cadru pentru clasele IX-XII (lista cu disciplinele din orarul elevilor și numărul de ore pe săptămână pentru aceste materii) au primit prea multe propuneri de modificare.
Profesorii de liceu nu au fost, până acum, formați pentru a putea preda pe formarea de competențe și nu pe deprinderea de cunoștințe. Proiectul CRED, de abilitare curriculară, este singurul de acest fel și se adresează doar cadrelor didactice din învățământul primar și gimnazial.
Părinții nu vor mai putea colecta bani pentru cadourile profesorilor, deoarece a fost eliminată această posibilitatea din noul Regulament. Este vorba despre „eliminarea oricărei dispoziții/trimiteri care dă posibilitatea colectării de fonduri bănești de la părinții elevilor”, se arată în comunicatul ministrului Educației.
De menționat, în contractul educațional pe care fiecare părinte îl semnează la înscrierea copilul în clasa pregătitoare și la liceu apare că părinții sau reprezentanții legali ai elevului au în continuare obligația de a trimite copilul în colectivitate numai dacă nu prezintă simptome specifice unei afecţiuni cu potenţial infecţios (febră, tuse, dureri de cap, dureri de gât, dificultăţi de respiraţie, diaree, vărsături, rinoree etc.).
Transferul elevilor de clasa a IX-a se va putea face în timpul anului școlar, în vacanțele școlare, doar în situații medicale deosebite, pe baza avizului comisiei medicale judeţene/a municipiului Bucureşti sau a documentelor medicale justificative, potrivit sursei citate anterior. Acești elevi se pot transfera doar în situația în care media lor de admitere este cel puţin egală cu media ultimului admis la specializarea la care se solicită transferul, conform documentului.
În fiecare școală din România va fi înființată o comisie pentru mentorat didactic si formare în cariera profesională. Aceasta va fi o comisie cu caracter permanent, ceea ce înseamnă că își desfășoară activitatea pe tot parcursul anului școlar. Sursa:edupedu.ro