Acasă Social Aparare Discuții româno-spaniole pe teme de apărare

Discuții româno-spaniole pe teme de apărare

DISTRIBUIȚI
foto:mapn.ro

  166185 – 31082022  –  Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a avut marți, 30 august, o întrevedere bilaterală cu omologul spaniol, Margarita Robles Fernandez, în marja Reuniunii informale a miniștrilor apărării din statele membre ale UE de la Praga.

Cu acest prilej, cei doi oficiali au avut ocazia de a trece în revistă stadiul și perspectivele cooperăii în domeniul apărării, fiind reliefate, în context, principalele repere ale cooperării militare bilaterale. De asemenea, au fost abordate modalităţile de sporire a colaborării între cele două state în domeniul apărării, atât în format bilateral, cât și multilateral, în cadrul UE și NATO, precum şi temele de actualitate de pe agenda curentă de securitate în regiunea Mării Negre.

Ministrul român  a exprimat aprecierea pentru colaborarea constantă între cele două state în domeniul apărării, evidențiind importanța continuării desfășurării în comun a exercițiilor bilaterale și multinaționale, în beneficiul creșterii interoperabilității între cele două armate.

Evocând provocările suplimentare la adresa securității, partea română a transmis aprecierea pntru sprjinul oferit de Spania în implementarea măsurilor de sporire a securității pe flancul estic aliat, cu accent pe contribuția pentru misiunile de poliție aeriană întarită în Romania.

În încheierea discuțiilor, cei doi interlocutori au agreat asupra necesității menținerii unui dialog bilateral constant, în sprijinul implementării cât mai eficiente a proiectelor comune în domeniul apărării asumate în context bilateral.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.