165593 – 13072022 – La 12 iulie, Autoritatea pentru Pregătire și Răspuns în caz de Urgență Sanitară (HERA) din cadrul Comisiei a prezentat o listă de priorități cuprinzând principalele 3 amenințări la adresa sănătății.
Consiliul HERA a convenit asupra unei liste care include trei categorii de amenințări cu potențial dăunător sau care pun viața în pericol, care s-ar putea răspândi în toate statele membre: agenții patogeni cu potențial pandemic ridicat; amenințările chimice, biologice, radiologice și nucleare; și amenințările generate de rezistența la antimicrobiene.
Comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, Stella Kyriakides, a declarat: „Pentru prima dată, prezentăm principalele amenințări la adresa sănătății pentru care ar trebui să ne pregătim și să elaborăm un plan de răspuns. Acest exercițiu este un prim pas prin care ne asigurăm că putem să facem accesibile și să punem la dispoziție contramăsuri medicale rapid, pentru toate statele membre, atunci când este necesar. HERA a fost înființată să funcționeze ca un turn de supraveghere pentru viitoarele urgențe sanitare și mă bucur că acum începe să își îndeplinească în mod concret această misiune”.
Identificarea principalelor amenințări la adresa securității noastre sanitare lansează procesul menit să asigure dezvoltarea, capacitatea de producție și extinderea producției, a achizițiilor și a creării eventuale de stocuri de medicamente, diagnostice, dispozitive medicale și echipamente individuale de protecție, precum și luarea altor contramăsuri medicale care să garanteze disponibilitatea și accesibilitatea acestora la nevoie.