165721 – 22072022 – Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, l-a primit joi, 21 iulie, la sediul MApN, pe președintele Comisiei de Apărare a Adunării Naționale din Franța, Thomas Gassilloud.
Temele discutate au vizat perspectivele consolidării cooperării în cadrul NATO, UE și bilateral, cu accent pe deciziile Summit-ului NATO de la Madrid, relațiile în contextul parteneriatului strategic dintre cele două țări, contribuția Franței la eforturile de descurajare și apărare de pe flancul estic, respectiv demersurile privind colaborarea în plan european, pe componenta dezvoltării de capabilități, anunță MApN.
Pe durata discuțiilor, oficialul român a exprimat mulțumiri pentru angajamentul Franței, în calitate de națiune-cadru, privind asigurarea consolidării Grupului de luptă pentru apărarea colectivă, până la nivel brigadă, în funcție de evoluția situației de securitate, potrivit anunțului președintelui francez, Emmanuel Macron. Acest efort dovedește soliditatea aliată și a parteneriatului strategic dintre cele două țări, cu rezultate benefice atât pentru asigurarea securității României, cât și la nivel regional.
Cei doi oficiali au apreciat consistența dialogului în domeniul securității și apărării, în continuarea discuțiilor prilejuite de vizitele înalților oficiali francezi în România.
Parlamentarul francez alături de Excelența Sa, doamna Laurence Auer, ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Franței la București, Toni Greblă, prefectul Municipiului București, Nicușor Dan, primarul general al Capitalei și alți oficiali francezi, au depus o coroană de flori la Monumentul Eroilor Francezi din București, din parcul Cișmigiu.
Monumentul, opera sculptorului Ion Jalea, a fost inaugurat în anul 1920 în Grădina Cișmigiu și este dedicat memoriei eroilor francezi căzuți pe pământ românesc, alături de militarii români, în Primul Război Mondial.