Acasă Social Majoritatea populației este de părere că cea mai bună soluție pentru îmbunătățirea...

Majoritatea populației este de părere că cea mai bună soluție pentru îmbunătățirea calității educației este îmbunătățirea calității oamenilor implicați în furnizarea acestor servicii publice

Proiect: AGENDA ROMÂNIA 2050. O conversație despre viitorul României

DISTRIBUIȚI

 165581 – 12072022 – Potrivit sondajului de opinie intitulat „Agenda România 2050. O conversație despre viitorul României – Ediția I”, majoritatea populației (53,7%) este de părere că cea mai bună soluție pentru îmbunătățirea calității educației este îmbunătățirea calității oamenilor implicați în furnizarea acestor servicii publice, în timp pentru îmbunătățirea serviciilor de sănătate soluțiile populației sunt împărțite între îmbunătățirea calității oamenilor implicați în furnizarea acestor servicii publice și alocarea de mai multe resurse financiare. 

  Sondajul de opinie, realizat în perioada 23 mai – 14 iunie 2022 pe un eșantion de 1500 de respondenți, este împărțit în mai multe capitole. Prezentarea grafică a datelor celui de-al șaptelea capitol poate fi descărcată accesând link-ul: https://www.strategicthinking.ro/wp-content/uploads/2022/07/12.07.22-Capitolul-7-Bunuri-si-servicii-publice.pdf

ANALIZA EXTINSĂ ȘI INTERPRETAREA DATELOR
Capitolul 7: Percepția populației cu privire la Bunurile și Serviciile publice esențiale

EDUCAȚIE: Soluții privind îmbunătățirea serviciilor publice

Întrebați care cred că este cea mai bună soluție pentru îmbunătățirea calității serviciilor publice de educație, 53,7% dintre români menționează îmbunătățirea calității oamenilor implicați în furnizarea acestor servicii publice, 21,9% bani mai mulți alocați pentru furnizarea acestor bunuri și servicii publice, 16,4% reglementări mai bune și aplicate corespunzător. 1,1% nu știu sau nu răspund la această întrebare.
Analiza socio-demografică: Cred că îmbunătățirea calității oamenilor implicați în furnizarea serviciilor publice de educație este cea mai bună soluție pentru îmbunătățirea calității acestor servicii cu precădere: persoanele cu vârsta între 45 și 59 de ani, cele cu educație medie sau superioară, gulerele albe sau albastre. Alocarea mai multor bani pentru furnizarea acestor bunuri și servicii publice este văzută drept cea mai bună soluție în special de către persoanele peste 60 de ani, cei cu un nivel de educație mai scăzut, cei inactivi pasivi, locuitorii din urban. Sunt de părere că reglementări mai bune și aplicate corespunzător reprezintă cea mai bună soluție pentru îmbunătățirea calității educației mai ales: persoanele sub 30 de ani, persoanele cu educație superioară, gulerele gri sau albe și locuitorii din București.

SĂNĂTATE: Soluții privind îmbunătățirea serviciilor publice
38,1% dintre români consideră că îmbunătățirea calității oamenilor implicați în furnizarea de servicii publice de sănătate este cea mai bună soluție pentru îmbunătățirea calității acestor servicii publice. 32,7% sunt de părere că cea mai bună soluție ar fi bani mai mulți alocați pentru furnizarea acestor bunuri și servicii publice, iar 18,2% reglementări mai bune și aplicate corespunzător. 1% nu știu sau nu răspund la această întrebare.
Analiza socio-demografică: Îmbunătățirea calității oamenilor implicați în furnizarea serviciilor publice de sănătate este văzută drept cea mai bună soluție pentru îmbunătățirea calității serviciilor în special de către: femei și persoanele peste 30 de ani. Tinerii sub 30 de ani, persoanele cu un nivel de educație medie sau superioară, cei inactivi pasivi sau gulere gri cred într-o proporție mai mare decât restul populației că alocarea mai multor bani pentru furnizarea acestor bunuri și servicii publice reprezintă cea mai bună soluție. Sunt de părere că reglementări mai bune și aplicate corespunzător reprezintă cea mai bună soluție pentru îmbunătățirea calității serviciilor publice de sănătate mai ales: persoanele cu vârsta între 30 și 44 de ani, cei cu educație superioară, gulerele albe, locuitorii din București sau din urbanul mare (peste 90 de mii de locuitori).

SIGURANȚĂ ȘI ORDINE PUBLICĂ: Soluții privind îmbunătățirea serviciilor publice
În opinia a 49,8% dintre respondenți, îmbunătățirea calității oamenilor implicați în furnizarea serviciilor de siguranță și ordine publică reprezintă cea mai bună soluție pentru îmbunătățirea calității acestor servicii publice. 25,9% sunt de părere că cea mai bună soluție ar fi reglementări mai bune și aplicate corespunzător, iar 15,7% bani mai mulți alocați pentru furnizarea acestor bunuri și servicii publice. Ponderea non-răspunsurilor este de 1,8% din total eșantion.
Analiza socio-demografică: Persoanele peste 60 de ani, cei cu un nivel de educație medie sau superioară, cei inactivi pasivi cred într-o proporție mai mare decât restul populației că îmbunătățirea calității oamenilor implicați în furnizarea serviciilor de siguranță și ordine publică reprezintă cea mai bună soluție pentru îmbunătățirea calității acestor servicii publice. Alocarea mai multor bani pentru furnizarea acestor bunuri și servicii publice este văzută drept cea mai bună soluție pentru îmbunătățirea calității serviciilor de siguranță și ordine publică  în special de către persoanele cu un nivel de educație mai scăzut, cei inactivi potențial activi. Sunt de părere că reglementări mai bune și aplicate corespunzător reprezintă cea mai bună soluție pentru îmbunătățirea calității serviciilor de siguranță și ordine publică mai ales: femeile, persoanele cu un nivel de educație mai ridicat, gulerele gri sau albe, locuitorii din București sau din urbanul mare (peste 90 de mii de locuitori).

INFRASTRUCTURĂ DE TRANSPORT: Soluții privind îmbunătățirea serviciilor
Întrebați care cred că este cea mai bună soluție pentru îmbunătățirea infrastructurii de transport, 43,4% dintre respondenți indică bani mai mulți alocați pentru furnizarea acestor bunuri și servicii publice, 29,8% îmbunătățirea calității oamenilor implicați în furnizarea acestor servicii publice, 22,5% reglementări mai bune și aplicate corespunzător. 0,9 % nu știu sau nu răspund la această întrebare.
Analiza socio-demografică: Sunt de părere că alocarea mai multor bani reprezintă cea mai bună soluție pentru îmbunătățirea calității infrastructurii de transport  în special persoanele peste 60 de ani, cei cu un nivel de educație medie sau superioară. Persoanele peste 45 de ani, cei cu un nivel de educație primară sau medie, cei inactivi pasivi, cred într-o proporție mai mare decât restul populației că îmbunătățirea calității oamenilor implicați reprezintă cea mai bună soluție pentru îmbunătățirea calității infrastructurii de transport. Tind să creadă că reglementări mai bune și aplicate corespunzător reprezintă cea mai bună soluție pentru îmbunătățirea calității infrastructurii de transport mai ales: persoanele între 30 și 59 de ani, cei cu un nivel de educație mai ridicat, cei activi pe piața muncii, locuitorii din București sau din urbanul mare (peste 90 de mii de locuitori).

SERVICII SOCIALE PENTRU POPULAȚIA VULNERANILĂ: Soluții privind îmbunătățirea serviciilor publice
34% dintre respondenți consideră că îmbunătățirea calității oamenilor implicați în furnizarea de servicii sociale pentru populația vulnerabilă este cea mai bună soluție pentru îmbunătățirea calității acestor servicii publice. 30,2% sunt de părere că cea mai bună soluție ar fi bani mai mulți alocați pentru furnizarea acestor bunuri și servicii publice, iar 27,7% reglementări mai bune și aplicate corespunzător. Ponderea non-răspunsurilor este de 2,8% din total eșantion.
Analiza socio-demografică: Persoanele mai în vârstă, cei cu un nivel de educație mai scăzut, cei inactivi pasivi, locuitorii din rural cred într-o proporție mai mare decât restul populației că îmbunătățirea calității oamenilor implicați în furnizarea de servicii sociale pentru populația vulnerabilă reprezintă cea mai bună soluție pentru îmbunătățirea calității acestor servicii publice. Alocarea mai multor bani este văzută drept cea mai bună soluție pentru îmbunătățirea calității serviciilor sociale pentru populația vulnerabilă în special de către tinerii sub 30 de ani, cei inactivi potențial activi. Sunt de părere că reglementări mai bune și aplicate corespunzător reprezintă cea mai bună soluție pentru îmbunătățirea calității serviciilor sociale pentru populația vulnerabilă mai ales: persoanele cu  vârsta între 30 și 59 de ani, cei cu un nivel de educație mai ridicat, gulerele gri sau albe, locuitorii din București.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.