165571 – 12072022 – Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a avut luni, 11 iulie, la sediul ministerului Naționale, o întrevedere cu ambasadorul SUA la NATO, Julianne Smith.
Agenda discuțiilor a făcut referire la evoluţiile de securitate din regiunea Mării Negre și războiul din Ucraina, deciziile aliate majore și anunțul președintelui SUA, Joe Biden, de la Summit-ul NATO de la Madrid, care vizează în mod direct și România, referitor la întărirea prezenței forțelor SUA în țara noastră, precum și aspectele legate de cooperarea bilaterală România-SUA, în domeniul apărării.
Remarcând semnificația simbolică a acestei zile, în care se împlinesc 25 de ani de la semnarea Parteneriatului Strategic România-SUA, ministrul Vasile Dîncu a subliniat că împreună cu apartenența la NATO și UE, Parteneriatul Strategic româno-american reprezintă triada constructului securitar al țării noastre. Oficialul român a apreciat angajamentul îndelungat și solid al SUA în vederea asigurării securității în zona Mării Negre, în special în această perioadă complicată, punctând, în acest context, prezența consolidată a militarilor americani în România.
Pe durata discuțiilor, cei doi oficiali au punctat faptul că Summit-ul NATO de la Madrid a fost un moment istoric care a asigurat cadrul pentru decizii strategice privind adaptarea pe termen lung a posturii colective de descurajare şi apărare.
În context, ministrul Vasile Dîncu a salutat deciziile de la Summit-ul NATO de la Madrid privind consolidarea apărării aliate înaintate pe flancul estic, inclusiv în România. De asemenea, a reiterat importanța anunţului preşedintelui american privind dislocarea suplimentară de efective militare americane în România, la nivelul unei brigăzi de luptă, ca parte a unui efort mai amplu privind prezenţa SUA în Europa, menționând efortul şi contribuţia de până acum în sprijinul securităţii României şi a posturii colective la Marea Neagră.
Un alt subiect al discuțiilor a fost reprezentat de adoptarea unui nou Concept Strategic al Alianței Nord-Atlantice, în care sunt menționate importanţa regiunii Mării Negre pentru securitatea Alianţei, precum şi sprijinul pentru partenerii estici, Ucraina, Georgia şi Republica Moldova.
În ceea ce privește sprijinul acordat Ucrainei, cei doi oficiali au apreciat că este nevoie de continuarea eforturilor, atât referitoare la asistența în funcție de evoluțiile situației de securitate, cât și privind ajutorul pentru refugiați.