165446 – 01072022 – Au fost accesate 1,92 de miliarde de euro disponibile din Fondul local, componentă a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prin care Ministerul Dezvoltării sprijină dezvoltarea localităților și o infrastructură mai prietenoasă cu mediul – a anunțat ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, în urma încheierii, din 30 iunie, a apelului de proiecte.
Sistemul simplu și nebirocratic de depunere online a cererilor de finanțare, pe platforma pusă la dispoziție de Minister, a permis evaluarea rapidă a acestora, motiv pentru care au fost semnate deja, în luna iunie, primele 6 contracte de finanțare pentru această componentă a PNRR, a precizat Cseke Attila.
Autoritățile publice au depus în total 4.012 cereri pentru dezvoltarea durabilă a localităților din România, prin investiții în infrastructura locală care vor susține atât reziliența și tranziția verde a zonelor urbane și rurale, cât și reducerea disparităților teritoriale la nivel regional, intra-regional și intra-județean.
Prin această componentă, cu un buget total de 2,73 de miliarde de euro, Ministerul Dezvoltării va construi locuințe eficiente energetic pentru tineri și specialiști din sănătate și învățământ, va investi în mobilitatea urbană verde, prin înnoirea parcului de vehicule nepoluante destinate transportului public, cu emisii zero de gaze de eșapament, va achiziționa puncte de reîncărcare pentru vehiculele electrice și va realiza piste pentru biciclete în localități.
Din investițiile finanțate, autoritățile locale au accesat toate fondurile disponibile pentru elaborarea planurilor de amenajare a localităților, necesare pentru o strategie de dezvoltare optimă a acestora. Totodată, fondurile pentru pistele de bicicletă, autobuze lungi pentru transportul în comun urban, troleibuze și stațiile de încărcare electrice aferente acestora, precum și pentru achiziționarea unor sisteme inteligente de management al transportului public în comun au fost accesate aproape în totalitate.
Ministrul a precizat: autoritățile locale vor mai avea la dispoziție puțin peste 800 de milioane de euro pentru proiecte de dezvoltare durabilă, pentru care Ministerul va deschide o a doua rundă de apeluri de proiecte, în care pot fi accesate fonduri pentru reabilitarea clădirilor publice din mediul rural, construirea de locuințe pentru tineri și specialiști, dar și tramvaie, microbuze și autobuze electrice mai mici.
Ministrul a amintit: unitățile administrativ-teritoriale au avut la dispoziție, în prima rundă, fonduri prealocate, din care au ales investițiile necesare pentru fiecare comunitate locală în parte. Prin această măsură s-a asigurat dezvoltarea echitabilă a teritoriului României.
După cum este cunoscut, și pentru Componenta 5 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Valul Renovării, apelul de proiecte a fost închis în data de 30 mai, termen la care au fost depuse 1.437 de proiecte privind eficientizarea energetică și asigurarea siguranței seismice și la incendiu a clădirilor multietajate rezidențiale și publice – a precizat ministrul – și au fost semnate deja primele 17 contracte de finanțare cu beneficiarii proiectelor depuse.
Totodată, ieri, a fost lansat și ultimul apel de proiecte din cadrul celor 20 de jaloane asumate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin PNRR, cu un buget de 299 de milioane de euro, pentru construcția a peste 100 de creșe noi, moderne și prietenoase cu mediul și, până astăzi, au fost depuse 40 de cereri.
Numărul proiectelor depuse și bugetul rămas pot fi consultate, în timp real, la adresa: https://mdlpa.ro/pages/pnrrbuget