165775 – 27072022 – Primăria Miercurea Ciuc în parteneriat cu asociaţia Project Bag va elabora în perioada următoare un studiu detaliat despre 500 de arbori din Miercurea-Ciuc, în cadrul proiectului TREES (Transparenţă, Eficienţă, Educaţie privind Spaţiile verzi sustenabile), finanţat prin programul Granturile SEE şi Norvegiene.
Asta presupune realizarea unui studiu fizic al spaţiilor verzi, orientat în două direcţii: recomandări pentru intervenţii urgente și selectarea a 500 de arbori speciali din oraş, care vor fi examinaţi cu atenţie şi în cazul cărora va fi întocmită o fişă tehnică în limbile română, maghiară şi engleză.
Proiectul presupune și crearea unei aplicaţii pentru smartphone numită Trees App, prin care vor putea fi accesate datele colectate în proiect prin scanarea unor coduri QR. În acelaşi timp, aplicaţia va oferi date privind toţi copacii plantaţi pe spaţiile publice din oraş, permiţând, astfel, o legătură mai facilă între locuitorii oraşului şi Direcţia Floricolă a municipiului.
Potrivit unui comunicat transmis presei, în perioada următoare municipalitatea va lua măsuri pentru a rezolva problemele privind spaţiile verzi din oraş, printre care se numără protejarea copacilor sănătoşi din parcuri, salvarea celor bolnavi şi, acolo unde se justifică, tăierea copacilor care reprezintă un pericol public.