165379 – 27062022 – Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, luni, achitarea definitivă a europarlamentarului Vasile Blaga într-un dosar de trafic de influenţă. Vasile Blaga a fost trimis în judecată de DNA în acest dosar în anul 2016.
În octombrie 2017, Tribunalul Bucureşti l-a achitat pe fostul secretar general al PDL, apoi Curtea de Apel Bucureşti a decis în iulie 2020 să fie rejudecat, dosarul s-a întors la Tribunalul Bucureşti, care a dispus în august 2020 că nu are competenţă în acest caz, pentru ca, în final, dosarul să ajungă la Instanţa supremă.
Comnform minutei ședinței de judecată de astăzi, de la ÎCCJ, magistrații au respins ”ca nefondate, apelurile formulate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi apelantul intimat inculpat Blaga Vasile împotriva sentinţei penale nr. 594 din 15 noiembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr. 1240/3/2017*. Cheltuielile judiciare avansate de stat ocazionate de soluţionarea apelului formulat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie ?i Justi?ie – Direcţia Naţională Anticorupţie rămân în sarcina acestuia. Obligă apelantul intimat inculpat Blaga Vasile la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul intimat inculpat Blaga Vasile, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 217 lei, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 iunie 2022.”
Fostul secretar general al PDL a fost trimis în judecată pe 29 noiembrie 2016 de DNA Ploieşti, fiind acuzat că a primit 700.000 de euro de la o societate comercială în schimbul exercitării influenţei, astfel încât respectiva firmă să obţină contracte cu două companii naţionale.
„În perioada 2011 – 2012, în calitate de secretar general al unui partid aflat la guvernare, inculpatul Blaga Vasile a primit în patru rânduri de la o societate comercială reprezentată de inculpatul Berdilă Horaţiu Bruno suma totală de 700.000 euro, în schimbul exercitării influenţei prin intermediul inculpatului Ştefan Gheorghe (vicepreşedinte al aceluiaşi partid) asupra unei persoane care a deţinut consecutiv funcţii de conducere la două companii naţionale, astfel încât firma reprezentată de Berdilă Horaţiu Bruno să obţină contracte la cele două companii naţionale”, susţin procurorii.
Firme fantomă
Potrivit DNA, Blaga ar fi primit 500.000 de euro prin intermediul fostului primar al municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan şi 200.000 de euro printr-un alt intermediar.
În rechizitoriul întocmit de DNA se arată că o serie de firme care aveau comportament de tip fantomă erau folosite de Gheorghe Ştefan şi Vasile Blaga pentru a scoate bani din companii naţionale pentru PDL.
Conform procurorilor, în 2009, în cadrul PDL a existat o înţelegere între secretarul general Vasile Blaga şi vicepreşedintele Gheorghe Ştefan, în sensul obţinerii de bani pentru partid.
„Potrivit înţelegerii, acest lucru urma să fie realizat prin numirea, cu ajutorul miniştrilor desemnaţi politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naţionale şi instituţiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziţie publică către firme dispuse să ‘cotizeze’ pentru formaţiunea politică din care cei doi făceau parte. În acest sens, Ştefan Gheorghe (…) a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naţionale din domeniul energiei o anumită persoană. Respectiva persoană (…) a fost dispusă să contribuie – indirect – la finanţarea partidului cu sume de bani, prin atribuirea preferenţială a unor contracte de achiziţie publică spre diverse societăţi indicate. (…) Concret, prin încheierea de contracte de către respectiva companie naţională – prin licitaţii trucate – cu firma lui Berdilă Horaţiu Bruno, acesta din urmă a transferat din contractele respective o anumită sumă de bani la partid, reprezentând un procent prestabilit din valoarea contractelor”, arată DNA. Sursa:stiri.tvr.ro