165155 – 08062022 – Sondaj eJobs: Deși sunt de acord că publicarea salariilor în anunțurile de angajare ar crește încrederea în companii și ar eficientiza recrutarea, 40,5% dintre angajatori nu sunt pregătiți pentru transparentizarea acestora și se tem că o astfel de măsură va duce la demotivarea unor angajați și va crește fluctuația de personal
Comisia Europeană a prezentat, la începutul lunii martie, o propunere legislativă privind transparența salarială, menită să asigure faptul că femeile și bărbații din UE primesc salarii egale pentru o muncă egală. Una dintre măsurile cuprinse în această propunere vizează publicarea salariilor în anunțurile de angajare. Astfel, angajatorii vor trebui să ofere informații cu privire la nivelul inițial de remunerare sau la intervalul aferent acestuia. Deși candidații își doresc de ani buni implementarea acestei schimbări pe piața muncii, angajatorii pun în balanță avantajele și dezavantajele pe care le-ar aduce și spun că sunt, mai degrabă, nepregătiți pentru adoptarea acestei măsuri.
Astfel, potrivit celui mai recent sondaj eJobs, doar 28,3% dintre companiile respondente sunt pregătite pentru transparentizarea salariilor. 40,5% se declară complet nepregătiți pentru acest pas, iar 31,3% trebuie să mai pună la punct câteva aspecte înainte de a putea face acest lucru. Cu toate acestea, mai mult de jumătate dintre angajatori sunt de acord că anunțurile de angajare cu salariul la vedere ar crea o serie de efecte pozitive în piață, cele mai importante fiind faptul că, atât candidații, cât și angajații vor înțelege mai bine unde se situează din punct de vedere salarial și cum să își seteze așteptările, dar și că va crește încrederea în angajator dacă salariile pe care le oferă sunt în linie cu piața.
În plus, recrutorii mai cred că, implementată corect, această măsură crește satisfacția, motivația și productivitatea angajaților, că se vor scurta procesele de recrutare și că va crește relevanța candidaților. 37,9% dintre respondenți recunosc că acele companii cu salarii peste media pieței vor atrage mai mulți candidați, iar 7,6% spun că nu vor mai fi motive de discuții și invidii în echipe.
”Dincolo de toate aceste avantaje, cifrele noastre arată că, în general, candidații se raportează altfel, cu mai multă încredere, față de acele anunțuri care au salariul publicat. Joburile cu salariul la vedere au cu 40% mai multe aplicări relevante decât celelalte. Și, totuși, în acest moment, doar 14,3% dintre anunțurile postate pe eJobs.ro au și salariul inclus”, spune Raluca Dumitra, Head of Marketing, eJobs România.
Aprobarea acestei propuneri ar putea marca începutul unei ere pe care candidații o așteptau de mult. Angajatorii văd, însă, și jumătatea goală a paharului. 52% dintre participanții la același sondaj derulat de eJobs cred că angajații vechi vor fi demotivați dacă vor vedea salarii mai mari pentru angajații noi. Un alt dezavantaj de care se tem recrutorii este că va crește fluctuația pentru că angajații vor fi mai tentați să schimbe jobul pentru un salariu mai bun. Apariția situațiilor tensionate între colegi acolo unde există diferențe salariale pentru același rol este un alt motiv de îngrijorare pentru companii, alături de faptul că vor exista și mai mulți candidați slab pregătiți care vor vâna doar salariul.
”Este clar că piața va deveni mai volatilă, iar pentru companiile cu salarii sub nivelul pieței va fi mult mai greu să găsească oameni. Însă este direcția spre care se îndreaptă tot mai multe țări și spre care ne îndreptăm și noi. Vedem lunar aproximativ 40.000 de oameni care intră pe comparatorul Salario pentru a afla cum se poziționează salariul pe care îl câștigă față de alte salarii din industria în care lucrează sau ale unor angajați cu roluri similare, dar și pentru a își face o idee despre media din piață înainte de a merge la un interviu de angajare”, mai spune Raluca Dumitra.
Sondajul a fost realizat în luna mai pe un eșantion de 450 de respondenți – manageri, recrutori și antreprenori.