165370 – 26062022 – Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis duminică, 26 iunie 2022, un mesaj cu prilejul Zilei Drapelului Național:
“26 iunie, Ziua Drapelului Național, are o însemnătate deosebită pentru România și ne oferă prilejul de a ne manifesta respectul față de unul dintre simbolurile fundamentale ale identității și unității naționale.
Tricolorul reprezintă un liant puternic între prezent, trecut și viitor, iar arborarea drapelului nostru la ceremoniile care marchează evenimente istorice și la competițiile sportive naște, în inimile românilor, sentimentul profund de apartenență la țară și neam.
Aducem un pios omagiu tuturor înaintașilor noștri, eroi care au luptat și s-au jertfit pentru o țară independentă, suverană, unitară și indivizibilă.
Drapelul ne reamintește, în mod simbolic, de valorile fundamentale ale națiunii noastre, afirmate, promovate și protejate cu consecvență de către românii din țară și de pretutindeni.
România este un stat modern, guvernat de principii democratice, parte a marii familii euroatlantice. Consolidarea profilului țării noastre în NATO și în Uniunea Europeană, precum și în cadrul Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii constituie prioritățile strategice ale politicii externe și de securitate ale țării noastre.
Astăzi, privim cu mândrie la Drapelul Național și reflectăm cu recunoștință la istoria pe care o poartă cu sine!
La mulți ani, România! La mulți ani Tricolorului nostru!”