165236 – 15062022 – „Drogurile revin”’ în Europa: uşor frânate în 2020 de criza sanitară cauzată de COVID -19, consumul şi oferta au revenit în 2021 la nivelul ridicat dinaintea pandemiei, avertizează un raport publicat marţi, care este, de asemenea, alarmant în legătură cu apariţia unor noi droguri de sinteză, relatează AFP, citată de Agerpres.
Indicator de referinţă utilizat de Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie (OEDT), analiza apelor uzate din 75 de oraşe din 25 de ţări (23 din Uniunea Europeană, Turcia şi Norvegia) relevă astfel ”o creştere generală a detectărilor” de canabis, cocaină, amfetamine şi metamfetamine.
Ecstasy (şi ingredientul său activ, MDMA) este singurul drog ”pentru care reziduurile au scăzut în majoritatea oraşelor studiate”, adaugă raportul.
Explicaţia preferată: multe ţări aveau închise cluburile de noapte, locurile preferate de consum de ecstasy şi MDMA, când a fost realizat acest amplu studiu, în primăvara anului 2021. Aceste două droguri sunt însă mult mai puţin răspândite decât canabisul: 2,6 milioane de adulţi au declarat că le-au consumat anul trecut, faţă de 22 de milioane (3,5 milioane pentru cocaină şi două milioane pentru amfetamine şi metamfetamine).
Oferta de droguri ”rămâne ridicată în UE” şi chiar depăşeşte ”nivelurile de dinainte de pandemie” pentru cocaină.
Un volum record de 213 tone de pudră albă a fost confiscat în UE în 2020, anul celor mai recente date disponibile, deşi a fost marcat de restricţii de călătorie şi închideri de locuri pentru evenimente festive legate de Covid. În 2019 au fost confiscate 202 tone.
”Acest indicator şi alţii sugerează că în prezent nu există niciun indiciu că tendinţa ascendentă a disponibilităţii acestui drog, observată în ultimii ani, s-a schimbat”.
În general, ”drogurile clasice nu au fost niciodată atât de accesibile şi continuă să apară noi substanţe cu doze mari”, a avertizat directorul (OEDT), Alexis Goosdeel, în cadrul unei conferinţe de presă online.
În 2021, 52 de noi substanţe psihoactive (NPS) au fost semnalate pentru prima dată, ”una pe săptămână, comparativ cu două acum 25 de ani”, a precizat Goosdeel
Peste 350 de laboratoare ilegale au fost desfiinţate în 2020, dintre care unele locaţii de producţie la scară largă de cocaină, metamfetamina şi catinonă.
Au fost descoperite 23 de laboratoare de procesare a cocainei, o cifră în creştere ”care indică faptul că traficanţii folosesc metode mai inovatoare pentru a aproviziona piaţa europeană”.
Specializate în mod tradiţional în traficul de cocaină, cartelurile mexicane s-ar implica din ce în ce mai mult în producţia pe Vechiul Continent de droguri de sinteză, în special metamfetamina, care este în prezent mult mai răspândită în America de Nord.
Însă, potrivit raportului, ”această evoluţie prezintă riscul unei disponibilităţi mai mari şi al unei potenţiale creşteri a consumului” în Europa.