165176 – 10062022 – Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit ieri, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane, AHK.
Participanții la întrevedere au remarcat nivelul înalt al schimburilor comerciale, care sunt estimate la 35 de miliarde de euro în acest an. Interesul companiilor germane pentru investițiile realizate în România au o relevanță specială, în contextul în care lanțurile de aprovizionare în estul Europei și în Asia sunt afectate și influențează capacitatea logistică europeană.
Reprezentanții companiei germane Knauf au anunțat, în cadrul întâlnirii, lansarea unei investiții de 200 de milioane de euro în România. Compania Knauf România are în plan dezvoltarea a două noi facilități de producție pe teritoriul țării noastre pentru ghips carton, profiluri metalice și materiale de izolații, care vor genera 200 de noi locuri de muncă. Aceste investiții vor încuraja producția locală pentru materiale cu valoare adăugată mare, România având oportunitatea de a deveni un exportator în regiune. Totodată, materialele produse în țara noastră vor putea asigura o parte din necesarul intern al materialelor de construcții, în condițiile în care 90% dintre locuințele din România au nevoie de izolație pentru a putea scădea emisiile de carbon și consumul de energie și gaze naturale destinat încălzirii.
„Această nouă investiție germană în țara noastră este un semnal de încredere, care întărește legăturile noastre economice și oferă acces unor noi tehnologii, necesare modernizării capacităților de producție. Cele peste 300.000 de noi locuri de muncă create de investițiile realizate în România de companiile germane contribuie la bunăstarea țării noastre, generând stabilitate și dezvoltare. Guvernul acordă importanță majoră investițiilor străine, dar și celor realizate de antreprenorii români. Avem toată deschiderea pentru a facilita noi investiții. Atragerea de investiții pe teritoriul țării noastre reprezintă un deziderat al acestui Guvern, garantând stabilitatea și predictibilitatea economică”, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă.