165072 – 03062022 – Pentru a pune în aplicare strategia internă de integritate și combatere a corupției, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a mai parcurs o etapă importantă. Astfel, au fost efectuate toate demersurile necesare pentru implementarea procedurii de control în cazul acțiunilor de control de mare impact, se arată într-un comunicat de presă.
Astfel, pentru a fi limitate drastic orice posibilități de exercitare a unor presiuni exterioare și a preveni eventuale acuzații de lipsă de integritate, comisarii ANPC își vor lăsa la birou telefoanele mobile pe toată durata acțiunilor de amploare, comunicarea pe teren, în interiorul grupului de control, fiind asigurată cu ajutorul celor 20 de stații de emisie-recepție performante, achiziționate special pentru aceste operațiuni.
Frecvența de comunicații folosită va fi una protejată și sigură, astfel încât coordonatorii acțiunilor și comisarii prezenți pe teren vor putea comunica în cel mai sigur mod cu putință, fiind astfel exclusă posibilitatea oricărei tentative de avertizare anticipată a operatorilor economici sau de corupere a angajaților ANPC.
„Dat fiind că pregătim acțiuni de anvergură, această achiziție ne va pune la adăpost de orice fel de suspiciune. Suntem convinși că toți colegii înțeleg raționamentul funcționării acestei proceduri și sunt solidari cu lupta pentru integritate și combatere a corupției. Facem aceste eforturi pentru că ne dorim o abordare unitară, demonstrarea fermității și certitudinea verticalității colegilor noștri”, a declarat Horia Constantinescu, președintele ANPC.