165157 – 09062022 – Fondul pentru modernizare a pus 2,4 miliarde de euro la dispoziția a șapte țări beneficiare pentru a contribui la modernizarea sistemelor lor energetice, pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră în sectorul energetic, industrial și al transporturilor și pentru a le sprijini să își îndeplinească obiectivele în materie de climă și energie pentru 2030. Investițiile au fost confirmate în România (1 391,6 milioane EUR), Cehia (520 milioane EUR), Polonia (244,2 milioane EUR), Lituania (85 milioane EUR), Ungaria (74,3 milioane EUR), Slovacia (49,5 milioane EUR) și Croația (40 milioane EUR). Aceasta încheie cel de al treilea ciclu de investiții al Fondului pentru modernizare și reprezintă o creștere bruscă a cheltuielilor în comparație cu ciclurile de investiții anterioare.
Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat: „Fondul pentru modernizare reprezintă solidaritatea europeană în acțiune. Datorită veniturilor din sistemul de comercializare a certificatelor de emisii, acesta oferă rezultate concrete în practică, ajutând țările beneficiare să reducă emisiile de gaze cu efect de seră în sectoare-cheie și să devină neutre din punct de vedere climatic. În plus, această injecție majoră de capital este disponibilă pentru a lansa proiecte care vor contribui la accelerarea tranziției noastre energetice ca răspuns la invadarea Ucrainei de către Rusia”.
Vicepreședintele Băncii Europene de Investiții, Ambroise Fayolle, a declarat: „Sprijinind țările UE cele mai afectate de tranziția energetică, Fondul pentru modernizare contribuie la finanțarea combaterii schimbărilor climatice acolo unde este cel mai necesar. În cadrul ultimului ciclu de plăți, Fondul a pus la dispoziție 2,4 miliarde EUR pentru sprijinirea a 45 de propuneri de investiții, cu scopul de a ajuta statele membre beneficiare să își modernizeze sistemele energetice și să își îmbunătățească eficiența energetică. BEI, în calitate de bancă a UE pentru climă, își exprimă satisfacția de a lucra în parteneriat cu Comisia Europeană și cu statele membre pentru a pune în aplicare Fondul pentru modernizare, un instrument-cheie în accelerarea tranziției UE către o energie curată și în sprijinirea implementării strategiei RePowerEU recent lansate”.
Fondul pentru modernizare sprijină 45 de propuneri de investiții în următoarele domenii: producția de energie electrică din surse regenerabile, modernizarea rețelelor energetice și eficiența energetică în sectorul energetic, în industrie, în clădiri și în transporturi, și înlocuirea producției de cărbune cu combustibili cu intensitate scăzută a emisiilor de carbon.
Termenul-limită până la care statele membre beneficiare trebuie să depună propuneri de investiții pentru a obține sprijin din partea Fondului pentru modernizare în cadrul următorului ciclu de plăți este 16 august 2022 pentru propuneri neprioritare (investiții care nu intră în domeniile de prioritate ale fondului) și 13 septembrie 2022 pentru propuneri prioritare (investiții care intră în domeniile prioritare).