165240 – 15062022 – În fiecare an, la data de 15 iunie, este marcată Ziua mondială de conştientizare a abuzului faţă de vârstnici. A fost instituită de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, prin Rezoluţia 66/127, din 19 decembrie 2011, conform www.un.org.
Ediţia din 2022 a Zilei mondiale de conştientizare a abuzului faţă de vârstnici se desfăşoară sub sloganul „Combătând abuzul asupra vârstnicilor” („Combating Elder Abuse”).
Este o ediţie specială, din două motive. În primul rând, anul 2022 marchează debutul iniţiativei ONU desfăşurată sub titlul „Decada îmbătrânirii sănătoase”. Timp de zece ani, sub umbrela ONU, organizaţiile implicate în îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor în vârstă îşi unifică eforturile pentru a ridica standardele de viaţă atât ale vârstnicilor, cât şi ale familiilor acestora şi comunităţilor din care ei fac parte.
În al doilea rând, în 2022 se împlinesc 20 de ani de la „A doua Adunare Mondială privind îmbătrânirea”, care s-a desfăşurat la Madrid, între zilele de 8 şi 12 aprilie 2002. Prima astfel de adunare avusese loc la Viena, în 1982. La Madrid, a fost adoptat un Plan de Acţiune revizuit, adaptat realităţilor sociale, culturale, economice şi demografice ale secolului XXI.
În raportul întocmit la finalul evenimentului de la Madrid, se arată: „Noi, reprezentanţii Guvernelor care s-au întâlnit în cadrul Celei de-a doua Adunări Mondiale privind îmbătrânirea, am decis să adoptăm un Plan Internaţional de Acţiune privind îmbătrânirea, ca răspuns la provocările ridicate de îmbătrânirea populaţiei din secolul XXI şi să promovăm dezvoltarea unei societăţi care să includă interesele tuturor grupelor de vârstă. Ne angajăm să acţionăm la toate nivelurile, de la cele naţionale şi până la cele internaţionale, urmărind prioritar trei direcţii: persoanele în vârstă şi dezvoltarea; promovarea sănătăţii şi bunăstării vârstnicilor; încurajarea formării mediilor sociale prietenoase şi favorabile vârstnicilor”, potrivit documents-dds-ny.un.org.
Este imperativ, subliniază ONU, ca orice formă de neglijare, abuz sau violenţă la adresa persoanelor în vârstă să fie eliminată. Pentru a atinge acest deziderat, este nevoie de revizuirea şi optimizarea permanentă a politicilor sociale relevante, de adoptarea de legi care să protejeze interesele vârstnicilor, de conştientizarea pe scară largă a importanţei acestor iniţiative şi de răspândirea pe scară largă a informaţiilor legate de îmbătrânirea sănătoasă.
ONU atrage atenţia că între 2019 şi 2030 numărul persoanelor de peste 60 de ani va creşte cu aproximativ 38%, adică de la un miliard la un miliard patru sute de milioane. Crescând populaţia vârstnică, este de aşteptat ca şi incidenţa abuzurilor faţă de aceasta să crească exponenţial. Din acest motiv, mijloacele şi strategiile de îngrijire a bătrânilor trebuie eficientizate şi consolidate.
Abuzul faţă de vârstnici este definit, potrivit sursei amintite, ca fiind ”orice acţiune unică sau repetată sau lipsa unei atitudini corespunzătoare, care se petrece în cadrul unei relaţii bazate pe încredere, dar care duce la vătămarea sau la suferinţa unei persoane în vârstă”. Se poate manifesta sub diverse forme, de la cele fizice, la cele psihologice sau emoţionale, sexuale sau financiare. Poate surveni şi ca urmare a neglijenţei deopotrivă intenţionate sau lipsite de intenţie.
Potrivit unui studiu din anul 2017, prezentat pe site-ul oficial al Organizaţiei Naţiunilor Unite – www.un.org, bazat pe rezultatele a 52 de anchete realizate în 28 de state din regiuni diferite, dintre care 12 – cu venituri mici şi medii, în anul anterior 15,7% dintre persoanele cu vârsta peste 60 de ani fuseseră victime ale unei forme de abuz. Este posibil ca aceste cifre să fie subestimate, având în vedere că nu sunt raportate decât 1 din 24 de cazuri de abuz asupra vârstnicilor. Cu toate că aceste date sunt limitate, studiul estimează că pe primul loc se situează abuzul psihologic, acesta fiind urmat de abuzul financiar, neglijarea, abuzul fizic şi cel sexual.
Abuzul faţă de vârstnici este încă una dintre formele de violenţă cel mai puţin investigate, iar pentru protejarea acestora se impune adoptarea unui plan global de acţiune. Marcarea acestei zile reprezintă şi un bun prilej de manifestare în mod deschis împotriva oricăror forme de abuz sau de suferinţă provocate persoanelor vârstnice. AGERPRES