164827 – 18052022 – A fost realizată cu succes proba de presiune pentru 1.250 de metri de conductă nouă pe magistrala Progresu-Ferentari (Calea Sebastian și Calea Ferentari).
Potrivit primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, proba de presiune vine ca urmare a modernizării rețelei de termoficare din această zonă, țevile vechi și corodate fiind înlocuite cu conducte noi, cu garanție de peste 30 de ani. Proba a fost supravegheată de specialiștii Inspectoratului de Stat în Construcții, care au certificat calitatea lucrărilor executate de către Energetica Servicii și pregătirea tronsonului pentru introducerea în circuitul de distribuție a energiei termice.