Acasă Externe Stare de urgență în Ungaria

Stare de urgență în Ungaria

DISTRIBUIȚI

164935 – 24052022 – Guvernul ungar declară starea de urgenţă începând de la miezul nopţii de marţi spre miercuri, din cauza conflictului armat dintr-o ţară vecină, a anunţat prim-ministrul Viktor Oban într-un mesaj video pe Facebook, potrivit  MTI.

Vorbind la câteva ore după ce parlamentul a amendat Constituţia stabilind că o astfel măsură poată fi luată în situaţie de conflict armat, război sau dezastru umanitar într-o ţară vecină, Orban a declarat că războiul din Ucraina prezintă un pericol constant pentru ”Ungaria, siguranţa noastră fizică, aprovizionarea cu energie şi siguranţa financiară a familiilor şi economiei”.

”Guvernul învestit astăzi a început să lucreze imediat. Având în vedere războiul dintr-o ţară vecină, nu am pierdut nicio singură secundă. Un război căruia nu îi vedem sfârşitul deocamdată”, a spus Orban.

”Am văzut că războiul şi sancţiunile de la Bruxelles au provocat o mare perturbare economică şi creşteri drastice de preţuri. Lumea se află în pragul unei crize economice. Ungaria trebuie să stea departe de acest război şi trebuie să protejeze securitatea financiară a familiilor”, a continuat el.

Pentru aceasta, guvernul trebuie să poată lua decizii şi să acţioneze rapid. Starea de urgenţă, similară celei introduse în timpul pandemiei, va permite guvernului să reacţioneze rapid şi să folosească ‘toate metodele la dispoziţia sa’ pentru a proteja Ungaria şi pe unguri, a explicat Viktor Orban. ”Vă voi aduce la cunoştinţă primele decizii mâine”, a mai declarant Orban, citat de Agerpres.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.