Acasă Politic SRI, cu ochii pe migrație

SRI, cu ochii pe migrație

DISTRIBUIȚI

164754 – 13052022 – Membrii Comisiei parlamentare SRI s-au deplasat la Timișoara, săptămâna aceasta, pentru discuții cu conducerea SRI a Direcției Regionale de Informații (DRI) Banat. DRI Banat are competențe în județele Timiș (unde se află și sediul principal), Arad și Caraș-Severin.

Senatorul Cristian Chirteș, președintele Comisiei: ”Am remarcat că cele mai importante riscuri la adresa securității naționale gestionate în cadrul Direcției regionale din zona Banatului sunt pe linia migrației. Conducerea unității a prezentat Comisiei cum au acționat, de exemplu, într-un caz pe granița dintre Serbia și Ungaria, pentru destructurarea unor rețele specializate în traficul de migranți. A fost un caz în care SRI a acționat cu succes. Am discutat și despre un caz foarte recent, care a avut loc în acest an, în luna aprilie, când, cu sprijinul SRI, a fost identificată și destructurată o importantă grupare de traficanți de arme, de valută falsă și droguri. Este vorba despre gruparea care urma să trimită arme în Suedia, caz despre care presa a relatat la momentul respectiv.

O altă temă abordată la ședință a fost amenințarea teroristă. Conducerea SRI Timiș a relatat Comisiei despre activitatea pe care au desfășurat-o în cazul unei femei din Arad care s-a autoradicalizat, treptat, pe parcursul a cinci ani, iar în anul 2020 a fost acuzată de propagandă teroristă și condamnată.

Președintele comisiei a declarat că discuțiile au vizat și problematica atacurilor cibernetice. În contextul conflictului ruso-ucrainean, România a fost vizată recent de o serie de atacuri cibernetice, unul dintre site-urile blocate de hackerii rușii fiind și cel al aeroportului din Timișoara.

Senatorul Cristian Chirteș a declarat că ”instituțiile publice și cele private trebuie să-și întărească măsurile de securitate cibernetică”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.