Acasă Economie Ministrul Energiei: Situația în România este una stabilă

Ministrul Energiei: Situația în România este una stabilă

DISTRIBUIȚI

 164586 – 03052022 – Ministrul Energiei după reuniunea extraordinară de la Bruxelles: Situația în România este una stabilă. Este necesar însă să demarăm din timp demersurile pentru umplerea depozitelor de gaze naturale pentru iarna viitoare

Virgil Popescu a participat ieri la reuniunea extraordinară a Consiliului Energiei, convocată de urgență la Bruxelles, pe subiectul asigurării securității energetice la nivel european, în contextul acțiunilor recente ale Gazprom de sistare a alimentării cu gaze naturale în Polonia și Bulgaria. Ministrul a informat că situația din țara noastră este stabilă, dar că este nevoie să fie declanșate din timp demersurile pentru umplerea depozitelor de gaze naturale pentru iarna viitoare.

”Situația în România este una stabilă, țara noastră neavând contracte directe încheiate cu Gazprom. Este necesar însă să demarăm din timp demersurile pentru umplerea depozitelor de gaze naturale pentru iarna viitoare. În acest context, am salut inițiativa Comisiei Europene de a înființa Platforma Energetică Europeană pentru achiziția în comun a gazelor naturale, care va avea rolul de a agrega cerea din statele membre si încheia contracte de furnizare cu state terțe, altele decât Rusia. Pe 5 mai voi participa la Sofia la o primă întâlnire a grupului de lucru regional dedicat operaționalizării platformei în regiunea de sud-est a Europei, alături de omologii mei din țările vecine”, a subliniat Virgil Popescu.

Ministrul a explicat la Bruxelles că România a identificat deja surse și rute alternative de aprovizionare cu gaz pentru a reduce dependența de importurile din Rusia.

„Din această perspectivă, am transmis Comisiei Europene ca pentru România este importantă operaționalizarea și funcționarea la capacitate maximă a Coridorului Vertical de Gaze și a Coridorului Trans-Balcanic de aprovizionare cu gaze. Aceste coridoare sunt deosebit de importante pentru a asigura fluxul de gaze din terminale de tip LNG, precum și din Azerbaidjan, având în acest sens discuții cu autoritățile azere pentru identificarea unor volume de gaze disponibile”, a subliniat Virgil Popescu într-o postare pe Facebook.

De asemenea, Comisia Europeană a fost informată în privința asupra demersurilor României de valorificare a potențialului de gaze naturale onshore de mare adâncime și offshore din Marea Neagră.

”Pe termen mediu și lung, România este ferm angajată în demersurile de decarbonizare prin investiții semnificative în surse regenerabile și hidrogen, în paralel cu asigurarea independenței energetice prin menținerea unui mix energetic diversificat. În acest sens, este necesară accelerarea proiectelor în domeniul nuclear prin construirea Unităților 3 și 4 de la CNE Cernavodă și retehnologizarea Unității 1, dezvoltarea în România a reactoarelor modulare de mici dimensiuni, construirea de noi capacități de producție energie electrică pe bază de gaz natural și dezvoltarea infrastructurii aferente, precum și prelungirea utilizării cărbunelui pentru o perioadă de tranziție scurtă, aferentă depășirii actualei crize energetice”, a precizat ministrul.

”Avem nevoie de valorificarea potențialului indigen, crearea de locuri de muncă prin noi proiecte în domeniul energetic și reducerea dependenței de importuri. Asigurarea unui preț accesibil pentru consumatori și menținerea competitivității industriilor naționale sunt deosebit de importante pentru relansarea economică a României și a UE”, a conchis el. – sursa: Stiri.tvr.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.