164788 – 16052022 – Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a afirmat că Federaţia Rusă stagnează în sudul şi în estul Ucrainei, precizând că Organizaţia Nord-Atlantică va continua să sprijine Ucraina din punct de vedere militar, financiar şi umanitar, relatează news.ro
Mircea Geoană a declarat, duminică, faptul că Ucraina poate câştiga acest război.
“În această etapă a războiului putem constata Federaţia Rusă stagnează în ofensiva sa din sudul şi din estul Ucrainei, vom continua să sprijinim Ucraina din punct de vedere militar, financiar şi umanitar. Ucraina poate câştiga acest război. Iar acest lucru este datorat atât bravurii, eroismului şi capacităţii de luptă şi rezilienţei poporului ucrainean, dar şi a sprijinulu constant de ani de zile pe care NATO şi ţări din NATO l-au acordat acestui partener foarte important”, a declarat Mircea Geoană.
Reuniunea informală ministerială de externe a NATO de la Berlin a continuat duminică, fiind programate două sesiuni distincte, prima pe temele de actualitate şi interes sporit pentru NATO, cu accent pe politica NATO a „Uşilor Deschise”, războiul din Ucraina şi implicaţiile sale pentru securitatea euroatlantică.
A doua sesiune a fost dedicată pregătirii Summitului NATO de la Madrid, din 28–30 iunie 2022, în special privind negocierea viitorului Concept Strategic al NATO, care va fi adoptat de liderii aliaţi cu acel prilej. Foto: Facebook Mircea Geoană