164933 – 24052022 – Comisia Europeană a aprobat, în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, o schemă românească de 100 de milioane de euro pentru a sprijini regenerarea pădurilor deteriorate, se arată într-un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Schema va fi finanţată prin Facilitatea de redresare şi rezilienţă („FRR”), în urma evaluării pozitive de către Comisie a Planului de redresare şi rezilienţă al României şi a adoptării acestuia de către Consiliu. Scopul schemei este de a sprijini proprietarii de păduri să facă progrese cu regenerarea pădurilor în zonele afectate de incendii forestiere, fenomene meteorologice nefavorabile, infestări cu dăunători şi evenimente dezastruoase.
Sprijinul va lua forma unor granturi directe pentru proprietarii de păduri privaţi şi publici, precum şi asociaţiile acestora. Schema se va desfăşura până la 30 iunie 2026. Comisia a evaluat măsura în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat şi, în special, în conformitate cu Orientările din 2014 privind ajutorul de stat în sectoarele agricole şi forestiere şi în zonele rurale şi în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, care permite statelor membre să sprijine dezvoltarea anumitor activităţi economice în anumite condiţii.
Comisia a constatat că schema este necesară şi adecvată pentru a încuraja regenerarea pădurilor. În plus, Comisia a concluzionat că schema este proporţională şi nu va avea efecte negative nedorite asupra concurenţei şi comerţului în UE.
Pe această bază, Comisia a aprobat schema în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat. Comisia evaluează cu prioritate măsurile care presupun ajutor de stat cuprinse în planurile naţionale de redresare prezentate în contextul FRR şi oferă îndrumări şi sprijin statelor membre în fazele pregătitoare ale planurilor naţionale, pentru a facilita implementarea rapidă a Facilităţii de redresare şi rezilienţă.