Acasă Politic Arestați preventiv pentru constituire de grup infracțional organizat

Arestați preventiv pentru constituire de grup infracțional organizat

DISTRIBUIȚI

 164574 – 02052022 – Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Vaslui, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Vaslui, au documentat activitatea infracţională a trei bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 30 de ani, din municipiul Bârlad, județul Vaslui, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și efectuare fără drept de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive altele decât cele prevăzute de actele normative în vigoare.

De asemenea, a fost documentată activitatea unei femei, de 25 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare fără drept de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive altele decât cele prevăzute de actele normative în vigoare, fără a deține autorizație.

La data de 30 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui au derulat o acțiune operativă, în sistem integrat, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Vaslui și au pus în aplicare 4 mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bârlad.

Au fost puse în executare 4 mandate de aducere, persoanele depistate fiind prezentate D.I.I.C.O.T. – B.T. Vaslui, în vederea audierii.

În cauză, față de cei trei bărbați cercetați a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, iar, în cursul zilei de astăzi, 1 mai a.c., față de aceștia, Tribunalul Vaslui a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

Față de femeia de 25 de ani  a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar, pentru de 60 de zile.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Activitățile au beneficat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vaslui și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.