164928 – 24052022 – Ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă de către agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București, în primele patru luni ale anului 2022, au fost încadrate în muncă 67.394 persoane.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de 30 aprilie 2022, 30.924 au peste 45 de ani, 12.785 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 11.387 au între 25 și 35 de ani, iar 12.298 sunt tineri sub 25 de ani. Din totalul persoanelor ocupate, 12.322 sunt tineri NEET.
Numărul femeilor încadrate este de 30.935, iar al bărbaţilor de 36.459, ponderea din totalul persoanelor încadrate fiind de 45,90 %, respectiv de 54,10 %.
În funcţie de rezidenţă, 34.371 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 33.023 persoane sunt din mediul rural.
Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (21.874), gimnaziale (16.691), profesionale (15.749), 7.111 fiind cu studii universitare. Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM în primele patru luni ale anului 2022, 29.141 fac parte din categoria celor greu şi foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele ANOFM.
Un clasament al judeţelor cu cele mai multe persoane angajate arată că Timiș ocupă primul loc (5.538), urmat de București (4.945) și Neamț (3.016).
În primele patru luni ale anului 2022, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 148.647 persoane.