164792 – 16052022 – In urma celor 30 de percheziții domiciliare efectuate la data de 15 mai a.c., de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud, în cadrul unui dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, la locuințele unor persoane și la sediile unor operatori economici, polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 697 de telefoane mobile, 7.066 de accesorii, 13 sisteme PC, 26 de tablete și accesorii, 146 de ceasuri electronice și 11 de lux, 102 accesorii audio, 26 de sisteme GPS, 7 sisteme Gameplay, o dronă și un televizor.
Totodată, au fost indisponibilizați peste 415.000 de lei, aproximativ 172.000 de euro, aproape 26.000 de dolari, 10 dolari canadieni, 91.000 de forinți maghiari, 20 de leva și aproximativ 775 de lire sterline.
De asemenea, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 145,91 de grame de bijuterii, 2 arme neletale, muniția aferentă și componente, 3 cutii cu articole pirotehnice, acte, documente notariale și mai multe articole vestimentare și de îngrijire personală.
Totodată, a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale persoanelor bănuite, fiind, totodată, pus sechestru pe 16 autovehicule evaluate la peste 214.000 de euro.
Au fost puse în aplicare 5 mandate de aducere, cu privire la 5 bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 34 de ani, din Bistrița, Ilișua, Dobric și Beclean, fiind, ulterior, luată măsura reținerii acestora, pentru 24 de ore.
Persoanele bănuite au fost introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentate magistraților, cu propunere de arestare preventivă.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și de către Biroul de Analiza a Informațiilor Bistrița-Năsăud, la activități participând și inspectori din cadrul Direcției de Combatere a Fraudelor.
Desfășurarea perchezițiilor a fost realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Bistrița, Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului de Ordine Publică, Biroului Siguranță Școlară, Biroului pentru Protecția Animalelor, Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Bihor și luptătorilor de la acțiuni speciale din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud, Cluj, Mureș, Harghita și Suceava, precum și luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale.
Cercetările sunt continuate de către polițiști cu privire la infracțiunile de evaziune fiscală, spălare de bani, înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals informatic, furt, folosirea de acte nereale și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.