164509 – 27042022 – Uniunea Europeană a autorizat încă de la finele lunii martie Spania şi Portugalia să adopte „măsuri excepţionale” pentru a diminua preţul gazelor naturale utilizate la producţia de electricitate şi a reduce astfel factura energetică a gospodăriilor, care este una deosebit de ridicată în cele două ţări.
Această măsură derogatorie a fost validată de executivul comunitar „ţinând cont de situaţia particulară” a celor două ţări care au „pachete energetice compuse în principal din energii regenerabile şi ţinând cont de faptul că există foarte puţine interconexiuni cu piaţa europeană”, a subliniat la rândul său preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Acordul validat marţi de Bruxelles, după o lună de discuţii, va permite „disocierea modului de stabilire a preţului electricităţii de cel la gaze” şi va putea fi aplicat „pentru o perioadă de 12 luni”, a precizat José Duarte Cordeiro.
Astfel, într-o primă etapă preţul gazelor naturale utilizate în producţia de electricitate va fi plafonat la 40 de euro pentru un Megawat-oră, obiectivul fiind ajungerea la o medie de 50 de euro pentru un Megawat-oră în următoarele 12 luni.
„Dacă preţurile vor rămâne foarte ridicate, economiile obţinute vor fi foarte importante”, a insistat ministrul portughez.
În prezent, pe piaţa angro preţul gazelor naturale evoluează în jurul valorii de 90 de euro pentru un megawat-oră.
Costul energiei a cunoscut o creştere puternică în ultimele luni în Spania şi Portugalia din cauza regulilor de pe piaţa europeană de electricitate, care obligă producătorii să îşi vândă energia la preţul pentru tehnologia cea mai scumpă, care în prezent cel al centralelor pe gaz.
Autorităţile de la Madrid şi Lisabona au demarat o luptă împotriva acestui sistem, pe care îl consideră neadaptat la realitatea energetică din peninsula iberică. Însă multe ţări europene sunt ostile la ideea unei reforme, de teama impactului pe care l-ar avea asupra concurenţei în interiorul UE. – sursa Agerpres