164317 – 12042022 – Consiliul European a adoptat astăzi o directivă și un regulament menite să asigure continuitatea aprovizionării cu medicamente a Irlandei de Nord, precum și a Ciprului, Irlandei și Maltei. Aceste texte vor intra în vigoare în ziua publicării lor în Jurnalul Oficial al UE, programată pentru următoarele zile. Măsurile se vor aplica retroactiv de la 1 ianuarie 2022.
Scopul directivei este de a menține aprovizionarea neîntreruptă cu medicamente de uz uman în Irlanda de Nord după retragerea Regatului Unit, în cadrul Protocolului privind Irlanda/Irlanda de Nord. Directiva va permite, de asemenea, în mod excepțional și pentru o perioadă de tranziție de trei ani, ca medicamentele din Regatul Unit să fie introduse pe piață în Irlanda, Malta și Cipru în baza unor derogări de la obligația ca titularii autorizațiilor să fie stabiliți în Uniunea Europeană. Regulamentul este strâns legat de directivă și urmărește să asigure aprovizionarea acelorași piețe cu medicamente pentru investigație clinică.
Prin aceste măsuri legislative, Uniunea Europeană intenționează să faciliteze punerea în aplicare pe teren a Protocolului privind Irlanda/Irlanda de Nord, în conformitate cu măsurile referitoare la Irlanda de Nord prezentate de Comisie la 13 octombrie 2021.