Acasă Politic Mesajul premierului Nicolae Ciucă prilejuit de Ziua Internațională a Romilor

Mesajul premierului Nicolae Ciucă prilejuit de Ziua Internațională a Romilor

DISTRIBUIȚI

  164270 – 08042022 –    Mobilizarea romilor din întreaga lume în apărarea intereselor lor legitime și receptivitatea statelor, în ultimele decenii, au făcut posibil ca țara noastră să marcheze, astăzi, două evenimente dedicate acestei etnii: Ziua Internațională a Romilor și sărbătorirea romilor din România.

Cu un profil cultural bine conturat, dar cu o istorie milenară vitregă și un destin dramatic, care i-a răspândit pe toate continentele, romii sunt în prezent confrații tuturor cetățenilor lumii. Li se cuvine respectul datorat în această calitate, precum și sprijinul prin care să fie reparate nedreptățile trecutului, iar barierele de acces la drepturi și șanse să fie înlăturate.

Societățile au evoluat în sensul civilizației și umanismului, înțeleg mai bine și la o scară mai largă valorile, nu le mai lipsește informația la niciun nivel. Astfel, devine o datorie de onoare pentru ele să practice incluziunea pentru orice comunitate de tip etnic care întâmpină anumite dificultăți, alături de valorizarea diversității create de culturile și mentalitățile distincte.

Romii din țara noastră au adus, de-a lungul vremii, valoare culturală și economică în mediile în care au trăit. Culturală, prin talentul artistic incontestabil, în special în sfera muzicii și dansului, economică – prin iscusința la meșteșuguri. Dacă acordarea libertății, la mijlocul secolului al XIX-lea, nu a fost însoțită de măsuri de sprijin pentru un nivel de trai egal cu al celorlalți cetățeni, efectele au apărut și s-au perpetuat.

Radiografia onestă a istoriei și asumarea greșelilor trecutului trebuie completate cu acțiuni de sprijinire și valorizare a tuturor cetățenilor acestei țări, indiferent de rasă, naționalitate, etnie, sex. Să ne amintim mereu că binele nu se atinge pe calea respingerii sau indiferenței.

Perioada pe care o traversăm este una extrem de dificilă, agresiunea militară rusă din Ucraina generând o criză umanitară de amploare și obligând milioane de persoane, printre care și romi, să-și părăsească țara. Îmi exprim întreaga apreciere pentru modul în care organizațiile și voluntarii romi din România s-au implicat și continuă să o facă în gestionarea crizei refugiaților, fiind adevărate exemple de solidaritate și umanitate.

România și Europa au contribuit substanțial, la nivel instituțional, la crearea unor strategii și mecanisme care să vină în întâmpinarea aspirațiilor identitare, culturale, economice și sociale ale romilor. La nivelul Guvernului se află în lucru, într-o etapă avansată, o nouă Strategie națională de incluziune a romilor pentru perioada 2022-2027, prin care ne propunem să valorificăm contribuția cetățenilor de etnie romă în societate.

Numeroși reprezentanți ai acestei etnii, din întreaga lume, au reușit să se organizeze și să se coalizeze pentru apărarea drepturilor și intereselor romilor.

Solidaritatea pentru comunitatea romă, înțelegerea și respectul pentru diversitate vor face să nu ne mai confruntăm cu nicio formă de discriminare sau nedreptățire generată de prejudecăți.

Felicit romii din țara noastră cu ocazia dublei sărbători de astăzi și adresez romilor din întreaga lume cele mai bune urări!

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.