164175 – 03042022 – Gheorghe Flutur a fost ale președinte interimar al PNL până la Congresul din 10 aprilie, în cadrul Biroului Permanent Național al liberalilor, reunit duminică, au declarat pentru G4Media surse din partid.
Potrivit surselor citate, Gheorghe Flutur a fost propus pentru această funcție de Lucian Bode, având în vedere că are cea mai mare vechime în partid dintre cei patru prim-vicepreședinți. Votul a fost unanim.
Lucian Bode a fost votat secretar general al partidului, cu o singură abținere.
„Astăzi colegii m-au desemnat pe mine să preiau atribuţiunile interimar până la Congres. A fost un vot în unanimitate. De asemenea, am propus preluarea interimară a funcţie de secretar general de către Lucian Bode. Şi domnia sa a avut unanimitate la vot. În Consiliul Naţional va fi vorba de convocarea Congresului extraordinar al PNL doar pentru alegerea preşedintelui PNL. Propunerea va fi duminica viitoare, ora 11.00, la Palatul Parlamerntului. 1.300 de delegaţi propunem să fie prezenţi. S-a propus Comisia de organizare a Congresului formată din 9 oameni. De fapt o vom propune în CN. De asemenea, mergem spre Consiliul Naţional cu termene de depunere a moţiunilor, miercuri 6 aprilie, ora 18.00 şi apoi dezbaterile în judeţe până vineri seara, ora 22.00”, a afirmat Gheorghe Flutur,
Congresul PNL va fi organizat duminica viitoare pentru alegerea unui nou președinte, cel mai probabil actualul premier, Nicolae Ciucă.
Florin Cîţu şi-a anunţat, sâmbătă, demisia din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal.