164268 – 08042022 – Ediția din 2022 a concursului organizat de Comisia Europeană în parteneriat cu Ministerul Educației se adresează întregului ciclu gimnazial
Ești elev în clasele V – VIII? Ești pasionat de istorie, geografie, muzică, artă și vrei să îți testezi cunoștințele alături de prietenii tăi? Înscrie-te la Euro Quiz!
Este o competiție organizată de Reprezentanța Comisiei Europene în România, în parteneriat cu Ministerul Educației, care, în 2022, va lua forma unui concurs național. Tot de anul acesta, concursul se adresează întregului ciclu gimnazial, și nu doar elevilor din clasele a V-a și a VI-a.
Așa că, dacă ești elev de gimnaziu, tot ce trebuie să faci este să îți găsești trei colegi din școala ta, să rogi un profesor să vă reprezinte și să vă pregătiți de concurs!
Înscrierile au loc în perioada 14 – 29 aprilie 2022, urmând ca etapa județeană a competiției să se desfășoare în data de 9 mai 2022, iar etapa națională, pe 3 iunie 2022.
Dacă simți că vrei să te antrenezi înainte, nu uita că te poți înscrie și la sesiunile de pregătire online, care se vor desfășura în zilele de 11, 12 și 13 aprilie 2022.
De ce să participi la Euro Quiz? Pentru că este o competiție în care îți poți testa cunoștințele generale, cu întrebări și răspunsuri despre istoria, prezentul și viitorul Uniunii Europene și care are drept scop dezvoltarea abilităților de lucru în echipă precum și conștientizarea valorilor cetățeniei active ale elevilor de gimnaziu (clasele V – VIII).
„Euro Quiz este un concurs de cunoștințe generale, este o competiție prin care elevii de gimnaziu își verifică informațiile acumulate în anii de studiu, abilitățile de lider, perspicacitatea și spontaneitatea. Mărturisesc că am observat, cu multa bucurie, că elevii sunt, cu fiecare an care trece, mai atenți, mai bine pregătiți si mai dornici să demonstreze că pot să câștige. În final, acest concurs nu este despre răspunsuri corecte și greșite, ci despre viitor, viitorul lor in Europa pe care ei o construiesc”, a declarat șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac.
Participarea la această competiție presupune să răspunzi rapid și corect la întrebări prestabilite din diverse arii de cultură generală privind Europa și valorile Uniunii Europene, dar și din domenii legate de istorie, geografie, artă sau gastronomie, într-un timp limitat. Pe site-ul Reprezentanței Comisiei Europene în România ai la dispoziție materiale de studiu care să te ajute să te pregătești:
Spațiul învățăriiCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentRO•••
Euro QuizCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentRO•••.
Calendarul complet și regulamentul concursului se găsesc pe site-ul oficial al Reprezentanței Comisiei Europene în România, la linkul: Euro Quiz (europa.eu)Căutați traducerile disponibile pentru linkul precedentRO•••.