164541 – 29042022 – Întrunit în ședința publică din data de 28 aprilie 2022, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate, ca urmare a autosesizării și a sesizărilor primite, pentru emisiuni de dezbateri difuzate în perioada 1 – 12.03.2022 de postul de televiziune Realitatea Plus, în cadrul cărora au fost abordate subiecte ce au legătură cu agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei. Constatând nerespectarea prevederilor legislației audiovizualului, Consiliul a decis sancționarea radiodifuzorului cu amendă de 10.000 de lei, pentru că, la difuzarea edițiilor din 01, 03, 06, 08, 09, 10, 11.03.2022 ale emisiunii „Culisele Statului Paralel”, a încălcat dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 și ale art. 66 și 67 din Codul de reglementare a conținutului audiovizual. Pentru ediția din 03.03.2022, membrii Consiliului au reținut la stabilirea sancțiunii și nerespectarea prevederilor art. 40 alin. (4) din Cod .
În aceeași ședință, CNA a analizat rapoartele de monitorizare, întocmite ca urmare a autosesizării și a sesizărilor primite, pentru modul în care au fost prezentate, în cadrul unor emisiuni, informații cu privire la o companie de tutun și la produsele acesteia, cu referire la produsele din tutun încălzit. Au fost monitorizate emisiuni difuzate în perioada 02-04.11.2021, de posturile de televiziune Antena 1, Antena 3, B1 TV, Digi 24, Kanal D, Prima TV, PRO TV, Realitatea Plus, România TV, TVR 1, precum și de postul Radio Guerrilla. Constatând încălcarea prevederilor art. 29 alin. (1) lit. a) și alin. (5) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, membrii Consiliului au decis sancționarea următorilor radiodifuzori:
– România TV – amendă de 15.000 de lei, pentru ediția din 03.11.2021, ora 23.00, a emisiunii „Știrile România TV”;
– Antena 3 – amendă de 10.000 de lei, pentru emisiunea „Jurnal” , ediția din 04.11.2021, ora 12.00;
– Radio Guerrilla – somație publică, pentru ediția din 02.11.2021 a emisiunii „Guerrilla de dimineață”.