Acasă Anchete Interne 57 de persoane au fost salvate cu ajutorul aeronavelor IGAv în perioada...

57 de persoane au fost salvate cu ajutorul aeronavelor IGAv în perioada Sărbătorilor Pascale

DISTRIBUIȚI

164501 – 26042022În perioada Sărbătorilor Pascale, aeronavele Inspectoratului General de Aviație au intervenit –  de 71 de ori pe întreg teritoriul național. Dintre cele 71 de misiuni operative, 64 au fost intervenții SMURD, prin care au fost salvate 57 de persoane aflate în dificultate. Intervențiile SMURD au fost realizate de elicopterele și avionul Cessna Citation V, prin punctele de operare aeroemedicale, astfel: Constanța: 11 intervenții, Târgu Mureș: 9 intervenții, Jibou: 9 intervenții, București: 8 intervenții, Iași: 7 intervenții, Craiova: 7 intervenții, Arad: 5 intervenții, Caransebeș: 4 intervenții și Galați: 4 intervenții.

În ceea ce privește componenta de ordine și siguranță publică, elicopterele IGAv au acordat sprijin structurilor operative ale Ministerului Afacerilor Interne, astfel: În sprijinul Poliției Române au fost executate 3 misiuni de monitorizare a traficului rutier de pe autostrăzile A1, A2, DN1, Centura Municipiului București și principalele intrări/ieșiri din Capitală, în vederea coordonării dispozitivelor de poliție instituite și asigurării fluenței traficului rutier. De asemenea, un elicopter IGAv, dotat cu sistem FLIR, a executat 10 ore și 42 de minute de zbor în sprijinul Poliției de Frontieră, în misiuni de monitorizare a frontierei de stat, în zona județului Suceava.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.