Acasă Economie „Hidrogen și gaze naturale în România”

„Hidrogen și gaze naturale în România”

DISTRIBUIȚI

164132 – 30032022 – Asociația Energia Inteligentă împreună cu Asociația pentru Energia Hidrogenului din România au lansat lucrarea „Hidrogen și gaze naturale în România”, publicată de Editura Didactică și Pedagogică, avându-i ca autori pe Dumitru Chisăliță și Ioan Iordache.

Hidrogenul ca Vector de Energie este un element esențial pentru dezvoltarea durabilă. Cu toate acestea, există multe provocări pentru implementarea componentelor unui sistem energetic bazat pe hidrogen. La nivel european, este acceptată ideea că prezența hidrogenului în sectorul energetic este o soluție care va rezolva o serie de probleme, precum securitate energetică, echitate energetică și mediu sustenabil.

„Cartea este parte a evoluției hidrogenului de la chimie spre energie, viitor pentru care nu se pariază astăzi, ci, dimpotrivă, se investește” a declarant, Ioan Iordache, Director Executiv, Asociația pentru Energia Hidrogenului din România și cercetător în cadrul ICSI Râmnicu Vâlcea.

”Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la prima producție de hidrogen în România la Târnăveni și 85 de ani de la producerea în premieră mondială a amoniacului tot la Târnăveni în România. Conflictul din Ucraina este un element care tinde să realizeze o reîmpărțire a lumii în sfere de influență care are la bază actuala criză energetică, potențiala criză alimentară, perspectiva unei crize de metale necesare în tehnologiile de vârf și a unei posibile crize de apă potabilă. Aceste schimbări, alături de faptul că asistăm la o schimbare a mixului cererii, a funcției consumului, a constrângerilor schimbării mixului de producție, la inadaptabilitatea diferitelor sisteme de transport și distribuție la variabilitatea producției și volatilitatea consumului, impune obligativitatea creării unui Nou Model al Sistemului Energetic, care să permită României să treacă la fel de bine și următorii 50 de ani. Acest model trebuie să cuprindă în mod obligatoriu Hidrogenul ca Vector al Energiei. Iar pentru realizarea acestui demers se impune adaptabilitatea sistemelor actuale și viitoare să transport, distribuie și stocheze hidrogenul” a declarat Dumitru Chisăliță, Președintele Asociației Energia Inteligentă.

„Hidrogen și Gaze Naturale în România” are ca scop facilitarea introducerii hidrogenului în sectorul energetic, un obiectiv principal la nivel european. Lucrarea tratează modul în care sistemul energetic al României și, implicit, sectorul gazelor naturale, poate să fie transformat și cum utilizarea hidrogenului ar putea deschide un nou capitol al tranziției energetice, deoarece proprietățile sale unice îi permit utilizarea pentru stocarea și distribuția energiei, fără emisii de dioxid de carbon, prin toate formele de întrebuințare. Volumul se încheie cu patru scenarii privind dezvoltarea infrastructurii de transport al hidrogenului prin conducte în România și cu câteva pagini pline de sugestii pentru decidenții din mediul privat și mai ales din mediul public.

În paginile de introducere ale cărții, Bart Biebuyck, Director executiv al Parteneriatului european pentru un hidrogen curat remarcă cum volumul lansat „analizează cu exactitate ceea ce știm deja și ce cunoștințe ne lipsesc pentru transportul și stocarea hidrogenului prin conducte de gaze naturale. În plus, cartea analizează oportunitățile pe care le-ar putea aduce acest lucru pentru Europa, cu un accent special pe România”.

Lucrarea „Hidrogen și Gaze Naturale în România” a fost lansată marți, 29 martie 2022 și s-a bucurat de prezența reprezentanților Guvernului și ai Parlamentului. La eveniment au luat totodată parte reprezentanți ai companiilor din sectorul energetic, ai mediului academic, precum și numeroși jurnaliști.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.