163998 – 22032022 – Este imposibil de prezis cum va evolua criza din Ucraina, dar ruptura relațiilor dintre Rusia și Occident este puțin probabil să se vindece în curând. Cel puțin, comerțul dintre aceste două părți va fi grav afectat pentru o lungă perioadă de timp. Pentru a înțelege cum ar putea funcționa economia globală în următoarele luni și ani, este logic să ne uităm la ceea ce s-a întâmplat în timpul războiului rece.
Este dificil de făcut comparații exacte, dar puterea economică relativă a celor două părți era foarte diferită în acea epocă. În 1979, chiar înainte de începerea războiului sovieto-afgan, Uniunea Sovietică reprezenta 9% din PIB-ul mondial. În schimb, Europa de Vest, SUA, Canada, Australia și Noua Zeelandă au reprezentat aproximativ jumătate.
Astăzi, Rusia reprezintă aproximativ 3% din PIB-ul mondial, în timp ce UE (în prezent care încorporează o mare parte din Europa de Est) plus celelalte țări reprezintă 40%. Deci, deși ambele părți au fost în mod clar legate ca importanța economică globală globală în special de ascensiunea Chinei, interesele Rusiei au scăzut și mai mult.
Rusia și Europa
Rusia și Europa au legături economice mult mai strânse decât Rusia și SUA. Rusia este a cincea cea mai mare destinație de export pentru UE, după China, SUA, Marea Britanie și Elveția, iar UE este cea mai mare destinație de export a Rusiei – urmată îndeaproape de China. Pe de altă parte, Rusia nici măcar nu intră în primele 25 de cele mai mari destinații de export ale Americii, în timp ce America cumpără doar 5% din exporturile rusești. Acest lucru seamănă foarte mult cu modul în care stăteau lucrurile în timpul războiului rece.
Relația comercială dintre Rusia și Europa are o compoziție similară cu cea din perioada războiului rece. Materiile prime se deplasează spre vest, iar produsele fabricate precum mașinile, mașinile grele și produsele farmaceutice se deplasează spre est.
Europa de Vest a fost dependentă de petrolul și gazele naturale din Rusia/URSS, mai ales în perioada de expansiune a folosirii combustibililor fosili.
Graficul arată în ce măsură Europa de Vest și-a acoperit după 1970 nevoia de petrol și gaze naturale din propriile resurse. După cum se vede, rezervele sale de gaze naturale (în portocaliu) au scăzut constant în această perioadă, în timp ce petrolul (în albastru) a fost mergând în aceeași direcție de la mijlocul anilor 1990.
Realitatea este că producția de combustibili fosili a Europei de Vest din Marea Nordului nu a fost niciodată suficientă pentru acoperirea nevoilor în creștere: consumul de gaze naturale s-a dublat de-a lungul perioadei, în timp ce consumul de petrol a crescut între patru și cinci ori. În prezent, Europa de Vest trebuie să importe 75% din petrol și 50% din gaz, iar Rusia îndeplinește cea mai mare parte a acestei cerințe.
Dacă acestea sunt asemănările, există și două diferențe importante între perioada actuală și cea a războiului rece. În primul rând, trăim într-o lume mai globalizată și mai integrată decât oricând. După al doilea război mondial, comerțul a început să crească. Astăzi, suma exporturilor și importurilor dintre țări se ridică la mai mult de 50% din valoarea producției globale totale, față de 30% în 1979.
De asemenea, în timpul războiului rece, URSS era mult mai închisă. Doar aproximativ 3% din PIB-ul său provenea din exporturi, iar peste jumătate era către alte țări ale Pactului de la Varșovia. În prezent, Rusia este semnificativ mai deschisă, cu 25% din PIB acoperit din exporturi. Din aceste motive, acum Rusia este oarecum mai vulnerabilă la sancțiunile internaționale decât în trecut.
Alianța conflictuală
La fel ca astăzi, SUA au fost în general mai entuziasmate de sancționarea sovieticilor decât europenii, care erau mai dependenți. În primele decenii ale războiului rece, embargoul american asupra comerțului cu Uniunea Sovietică a fost destul de sever, ajungând la cote minime în urma unor evenimente precum războiul din Coreea (1950-1953) și criza rachetelor cubaneze din 1962.
Odată cu extinderea tot mai mare din anii 1970, restricțiile s-au relaxat într-o oarecare măsură. De exemplu, în 1973, Uniunii Sovietice, care nu-și putea acoperi singură nevoia de hrană din propriile recolte, i s-a acordat permisiunea de a cumpăra cantități mari de grâu american. Dar restricțiile americane au fost înăsprite din nou după invazia sovietică a Afganistanului. În 1983, președintele Ronald Reagan a aprobat Directiva privind Decizia de Securitate Națională 75, care, pentru a limita politica externă și opțiunile militare ale sovieticilor, a folosit ca pârghie presiunea economică.
Sancțiunile comerciale mai stricte au dus la un conflict considerabil cu aliații Americii din Comitetul de coordonare pentru controlul exporturilor multilaterale (COCOM), în special în ceea ce privește exportul de echipamente de petrol și gaze, Franța și Japonia fiind deosebit de afectate, mai puțin Germania de Vest, care avea o colaborare mai strânsă cu SUA. Aceste state, și altele, au făcut lobby cu succes pentru ca tot mai multe bunuri să fie scutite de restricții, ceea ce a subminat într-o oarecare măsură sancțiunile.
Încotro
Restricțiile comerciale de astăzi împotriva Rusiei le-au depășit probabil pe cele din perioada războiului rece. În prezent, Rusia este cea mai sancționată națiune din lume, după ce a depășit Iranul și Coreea de Nord cu aproape 3.000 de noi sancțiuni de la invazie.
O întrebare importantă pentru alianța occidentală este dacă UE este capabilă să introducă, în cuvintele președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, „măsuri pentru izolarea în continuare a Rusiei”. Având în vedere că următorul pas ar fi interzicerea exporturilor de petrol și gaze, dar pare puțin probabil.
Chiar dacă SUA (și Marea Britanie) au convins UE să se alăture interdicției pe care au introdus-o la începutul lunii martie – ceea ce vă spune deja ceva – este greu de crezut că va dura mult.
Dacă se va întâmpla, probabil că va deveni întrebarea dacă Europa poate dura mai mult fără combustibil rusesc decât poate rezista Rusia fără mașini și produse farmaceutice europene. Este greu de prezis cum va evolua această situație, dar efectul ar fi o inflație mult mai mare, ceea ce ar însemna că multe persoane, chiar și cele cu un loc de muncă bine plătit, să-și caute un al doilea job.
*Traducere după The Conversation
