163472 – 14022022 – Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, propune un proiect care prevede decontarea procedurilor de fertilitate pentru femeile între 20 şi 45 de ani, în valoare de 4.500 de euro.
„Am publicat pe site-ul Ministerului Familiei un pachet de documente care se referă la decontarea procedurilor de fertilitate în clinicile din România – şi la spitalele de stat şi la clinicile private. Este vorba despre programul pe care l-am propus când eram primar general şi care funcţionează şi în acest moment în Bucureşti, chiar dacă redus. Noi decontam 1.000 de proceduri pe an, acum se decontează parţial, doar 100 pe an, şi în urma acestui program, o şansă pentru cuplurile infertile, s-au născut în Bucureşti 500 de copii şi sunt 100 de sarcini în evoluţie”, susține Firea, într-un comunicat de presă, care explică faptul că programul se adresează cuplurilor, dar pot beneficia de acesta şi femeile singure. „Extindem, aşadar, acest proiect, de la Capitală la întreaga ţară. El se adresează femeilor între 20 şi 45 de ani. Diferenţa este că, până acum, puteau accesa acest program femeile până în 40 de ani. Suma decontată este de 4.500 de euro, echivalentul în lei – este suma maximală, deoarece preţurile diferă, puţin, de la un judeţ la altul”, precizează ministrul.
”Pentru cuplurile care au problema infertilităţii venim cu acest program direct, targetat, asumat, prin care statul, prin Ministerul Familiei şi Ministerul Sănătăţii decontează, practic, atât tratamentul, monitorizarea, procedura. Pe perioada procedurii, femeia are nevoie de mai multe zile libere de la birou – între 7 şi 10 zile. Este ceea ce ne transmit specialiştii şi, de asemenea, organizaţiile şi fundaţiile cu care am lucrat pe acest proiect”, spune Firea.