163645 – 25022022 – Premierul Nicolae Ciucă a anunțat ieri că prețurile la gaz și electricitate vor fi plafonate până la finaul anului, lucru ce speră să garanteze predictibilitate și stabilitate pentru rămâni.
La electricitate, pentru consumatori casnici, e introdus un tarif social de 0,68 lei/kw cu TVA inclusă, pentru cei care au un consum mai mic de 100 de kw, situație încare se află peste patru milioane de gospodării.
Alte patru milioane de gospodării se încadrează la un consum între 100 și 300 de kw și aici tariful va fi de 0,8 lei/kw cu TVAinclusă. Pentru consumatorii casnici, impactul la bugetul de stat pentru 2022 este de 3,62 de miliarde de lei.
Pentru consumatorii non-casnici, preșul unic este de 1 leu/kw cuTVA, impactul la buget fiind de 5,54 de miliarde de lei. Pentru marii consumatori se vor aplica scheme de ajutor de stat care vor asigura reducerea costului cu până la 20%.
Pentru întreg pachetul la electricitate, impactul bugetar va fi de 9,16 miliarde de lei până la finalul anului.
Acestei sume i se adaugă cea de 5,3 miliarde de lei, impactul total de la schema de compensare pentru gaz.
Aici, clientii casnici care au un consum până la 1.200 mc pe an, tariful va fi de 0,31 lei/kw. Pentru cei non casnici, tariful e de 0,37 lei/kw.
Împreună, măsurile pentru un an pentru energie și gaz totalizează 14,5 miliarde de lei, a precizat premierul, anunțând și ”o serie de măsuri suplimentare pentru piață, pentru a tempera volatilitatea prețurilor fără a încălca regulile europene”: impozit suplimentar pentru activitatea de trading pentru a descuraja tranzacțiile repetate care pot duce la creșterea prețurilor, suspendarea certificatelor verzi până la sfârșitul anului 2022 și prelungirea valabilității lor cu perioada suspendată, rata profitului pe costul de furnizare va fi de maxim 5% pentru furnizori.
Aceste măsuri vor fi aplicate de la 1 aprilie 2022.