Acasă Economie Ciucă: Colaborarea noastră generează predictibilitate și perspective de implementare a planurilor de...

Ciucă: Colaborarea noastră generează predictibilitate și perspective de implementare a planurilor de modernizare a României

DISTRIBUIȚI

163532 – 18022022 – Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit ieri, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României, pentru stabilirea unui mecanism de colaborare axat pe priorități economice și de reformă. Temele de colaborare vizează stabilitatea macroeconomică, alocarea resurselor financiare pentru redresare și reziliență, dezvoltarea durabilă, modernizarea interacțiunii statului cu sectorul privat, sănătate și educație.

”Întâlnirea de astăzi consolidează încrederea în capacitatea noastră, deopotrivă Guvern și mediu privat, de a susține obiectivele comune. Schimburile de sugestii și propuneri generează predictibilitate și perspective de implementare a planurilor de modernizare de care România are nevoie. Implementarea efectivă a acestor soluții va beneficia de garanția eficienței doar dacă ținem cont de realitatea cu care ne confruntăm, realitate confirmată prin dialogul constant cu dumneavoastră. Acest dialog, din perspectiva optimizării funcționării instituțiilor publice, a consolidat bazele procesului deja demarat de investiția eficientă a resurselor în dezvoltarea țării către potențialul maxim în contextul actual, generat de implementarea reformelor și investițiilor din cadrul PNRR și demararea  procesului de aderare la OCDE”, a afirmat prim-ministrul.

În vederea realizării unui climat de stabilitate macroeconomică, participanții au abordat teme de discuție din sfera politicilor fiscale, cu obiectivul adoptării unei strategii fiscale până la mijlocul acestui an, în consultare cu mediul de afaceri. În același sens au fost analizate și obiective precum reducerea deficitului bugetar al României și lansarea procesului de reformă și digitalizare al ANAF.

Reprezentanții CDR și-au exprimat, de asemenea, viziunea cu privire la alocarea resurselor financiare pentru redresare și reziliență. Au făcut, totodată, referire la măsurile de susținere a mediului de afaceri în procesul de alocare a resurselor financiare și la mobilizarea capitalului privat pentru creștere, investiții și necesitatea implementării unor instrumente financiare care să susțină această mobilizare. Mai multe propuneri de reforme structurale sau propuneri de ajustări în vederea îmbunătățirii accesului la finanțare al firmelor locale au fost adresate, printre care: adresarea provocărilor structurale ale mediului privat și creșterea capacității administrative de implementare a PNRR.

În ceea ce privește dezvoltarea durabilă, întâlnirea de astăzi s-a concentrat pe analizarea unui nou model de piață a energiei cu piloni bine definiți de: producție, grid și supply, dar și pe măsuri pentru protecția mediul înconjurător cu accent pe managementul deșeurilor și al compostului, și noi propuneri de guvernare corporativă și administrativă sau finanțare comercială și publică.

De asemenea, a fost subliniată nevoia pentru simplificare administrativă, dar și pentru modernizare a legislației de bază a mediului de afaceri, cu accent pe legea societăților și a achizițiilor publice, care să ajute economia și administrația să implementeze planul național de redresare și reziliență.

Domeniul sănătății a fost un alt subiect important abordat în cadrul întâlnirii. Coaliția a prezentat mai multe propuneri în vederea debirocratizării, îmbunătățirii modului de lucru al ANMDM sau gestionării eficiente a investițiilor din PNRR.

În cadrul discuției despre educație, premierul a analizat posibilitatea implementării mai multor concepte și sugestii din partea reprezentanților CDR, începând cu evaluarea performanțelor profesorilor, continuarea programelor de remediere a analfabetismului funcțional, extinderea rețelei de ateliere și laboratoare destinate științelor aplicate, sau transparența în educație.

În încheierea întâlnirii s-a stabilit recurența acestui tip de dialog atât pe palier punctual, în cadrul unui Consiliu Consultativ la nivel ministerial, dar și la nivel guvernamental, pentru evaluarea progreselor înregistrate în implementarea propunerilor agreate.

La întâlnire, alături de premierul Nicolae Ciucă, au participat miniștrii Finanțelor, Adrian Câciu, Cercetării și Digitalizării, Marcel Boloș, Mediului, Tanczos Barna, șeful Cancelariei Prim-ministrului, Mircea Abrudean, consilierul de stat, George Agafiței, precum și reprezentanți ai altor ministere.

Din delegația Coaliției pentru Dezvoltarea României, condusă de Adela Jansen – coordonator CDR (CCIFER – Camera de Comerț Franceză în România) au făcut parte: Cristian Secoșan (FIC – Foreign Investors Council), Ionuț Simion (AmCham), Letiția Pupăzeanu (AmCham), Ana Bobircă (AOAR – Asociația Oamenilor de Afaceri din România), Florin Pogonaru (AOAR), Sterică Fudulea (CNIPMMR – Consiliul Național al IMM-urilor din România), Andreas Lier (AHK – Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană), Sebastian Metz (AHK), Laura Florea (Romanian Business Leaders), Francois Coste (CCIFER), Măriuca Talpeș (RBL).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.