163402 – 09022022 – Comisia Europeană propune un set de măsuri menite să asigure securitatea aprovizionării, reziliența și poziția de lider tehnologic a UE în ceea ce privește tehnologiile și aplicațiile semiconductorilor.
Actul european privind cipurile va consolida competitivitatea și reziliența Europei și va contribui la realizarea atât a tranziției digitale, cât și a celei verzi.
Din cauza penuriilor recente de semiconductori de la nivel mondial s-au închis fabrici într-o gamă largă de sectoare, de la automobile la dispozitive medicale. În sectorul automobilelor, de exemplu, producția din unele state membre a scăzut cu o treime în 2021. Acest lucru a evidențiat mai clar dependența mondială extremă a lanțului valoric al semiconductorilor de un număr foarte limitat de actori, într-un context geopolitic complex, dar a și ilustrat importanța semiconductorilor pentru întreaga industrie și societate europeană.
Actul european privind cipurile se va baza pe punctele forte ale Europei – organizații și rețele de cercetare și tehnologie de vârf la nivel mondial, precum și producători de echipamente inovatoare – și va aborda punctele slabe rămase. Scopul este crearea unui sector prosper al semiconductorilor, de la cercetare la producție și un lanț de aprovizionare rezilient. Actul va mobiliza investiții publice și private în valoare de peste 43 de miliarde EUR și va stabili măsuri pentru a preveni, a pregăti, a anticipa și a răspunde rapid la orice viitoare perturbare a lanțurilor de aprovizionare, împreună cu statele membre și cu partenerii noștri internaționali. De asemenea, actul va permite UE să își realizeze ambiția de a-și dubla cota de piață actuală, pentru ca aceasta să ajungă la 20 % în 2030.
Actul european privind cipurile va asigura faptul că UE dispune de instrumentele, competențele și capacitățile tehnologice necesare pentru a deveni lider în acest domeniu, dincolo de cercetare și tehnologie, în ceea ce privește proiectarea, fabricarea și ambalarea cipurilor avansate, pentru a-și asigura aprovizionarea cu semiconductori și pentru a-și reduce dependențele. Principalele componente sunt:
Inițiativa „Cipuri pentru Europa” va reuni resurse din partea Uniunii, a statelor membre și a țărilor terțe asociate la programele existente ale Uniunii, precum și din partea sectorului privat, prin intermediul Întreprinderii comune consolidate pentru cipuri, rezultată din reorientarea strategică a întreprinderii comune existente „Tehnologii digitale esențiale”. Se vor pune la dispoziție 11 miliarde EUR pentru a consolida cercetarea, dezvoltarea și inovarea existente, pentru a asigura dezvoltarea de instrumente avansate de semiconductori, de linii-pilot pentru crearea de prototipuri, pentru testarea și experimentarea de noi dispozitive pentru aplicații inovatoare în viața reală, pentru a forma personalul și pentru a dezvolta o înțelegere aprofundată a ecosistemului și a lanțului valoric al semiconductorilor;
un nou cadru pentru a asigura securitatea aprovizionării prin atragerea de investiții și consolidarea capacităților de producție, atât de necesare pentru a permite inovarea în ceea ce privește nodurile avansate și cipurile inovatoare și eficiente din punct de vedere energetic. În plus, un Fond pentru cipuri va facilita accesul la finanțare al întreprinderilor nou-înființate, pentru a le ajuta să își maturizeze inovațiile și să atragă investitori. Acesta va include, de asemenea, o facilitate specifică de investiții de capital pentru semiconductori în cadrul InvestEU, menită să sprijine întreprinderile în curs de extindere și IMM-urile să se extindă pe piață;
un mecanism de coordonare între statele membre și Comisie, pentru monitorizarea aprovizionării cu semiconductori, pentru estimarea cererii și pentru anticiparea penuriilor. Mecanismul va monitoriza lanțul valoric al semiconductorilor prin colectarea de informații esențiale de la întreprinderi, pentru a cartografia principalele puncte slabe și blocaje. Acesta va stabili o evaluare comună a crizelor și va coordona acțiunile care trebuie întreprinse pe baza unui nou set de instrumente pentru situații de urgență. De asemenea, mecanismul va reacționa rapid și hotărât prin utilizarea deplină a instrumentelor naționale și ale UE.
Comisia propune, de asemenea, ca document însoțitor, o recomandare adresată statelor membre. Aceasta este un instrument cu efect imediat, care permite lansarea imediată a mecanismului de coordonare între statele membre și Comisie și va permite de acum înainte să se discute și să se decidă cu privire la măsurile oportune și proporționale de răspuns la criză.
Cipurile sunt active strategice pentru principalele lanțuri valorice industriale. Odată cu transformarea digitală apar noi piețe pentru industria cipurilor, cum ar fi automobilele foarte automatizate, tehnologia de tip cloud, internetul obiectelor, conectivitatea (5G/6G), spațiul/apărarea, capacitățile de calcul și supercalculatoarele. Semiconductorii se află, de asemenea, în centrul unor interese geopolitice puternice, condiționând capacitatea țărilor de a acționa (militar, economic și industrial) și de a impulsiona tranziția digitală și tranziția verde.