163584 – 22022022 – Camera Deputaților a aprobat, luni, proiectul de lege pentru desființarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie. „Aduce normalitate în sistemul judiciar”, a spus deputatul PNL Cristina Trăilă. USR anunță că va ataca legea la CCR.
Proiectul de lege a fost adoptat cu 205 voturi „pentru”, 90 „împotrivă” și o abținere.
„După multe încercări, atât ale Guvernului, cât şi ale Parlamentului, avem în dezbatere un proiect important – cel de desfiinţare a Secţiei speciale – mult disputat. Şi, în ciuda criticilor aduse de unii care, aflaţi în funcţii pentru o perioadă e timp, şi-au arătat incapacitatea de adopta un astfel de proiect de lege, astăzi vin şi spun că ar fi nociv un astfel de proiect, care nu face altceva decât să aducă normalitate în sistemul judiciar, o normalitate dorită de mult timp atât de noi care ne aflăm astăzi în băncile Parlamentului, cât şi întregul sistem, întreaga breaslă din acest domeniu”, a declarat deputatul PNL Cristina Trăilă.
Ea precizează că acest proiect este primul care are avizul CSM, „singurul garant al independenței Justiției”.
Fostul ministru al Justiției Stelian Ion și fostul premier Ludovic Orban au criticat proiectul de lege.
„În mod normal ar fi trebuit să fie o zi bună pentru justiție, pentru că din acest proiect de așa zisă desființare, doar titlul este corect. În rest, absolut totul, de la procedura de transparență decizională călcată în picioare la ministerul Justiției din păcate, până la modul de derulare a discuțiilor aici în Parlament, pe repede înainte, fără a se accepta un aviz al Comisiei de la Veneția pe acest nou mecanism creat de cei care odinioară concepuseră SIIJ, toate acestea ne arată că suntem pe un drum greșit. Cum atrăgeam atenția în ședințele prezidate de Florin Iordache acum câțiva ani de zile asupra pericolului reprezentat de desființarea SIIJ, așa facem și acum vă atragem atenția că ceea ce se întâmplă acum- nu este o simplă desființarea SIIJ, este o desființare formală înlocuită de un mecanism mult mai puternic și mult mai nociv decât SIIJ-ul”, a spus Stelian Ion.
El spune că ministrul Cătălin Predoiu „a depus armele înainte de a lupta măcar o secundă pentru a susține varianta corectă, pe care verbal declarativ o susține” și a precizat că USR va ataca legea la CCR.
Guvernul aprobase luni proiectul de lege.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, cauzele aflate în curs de soluționare la nivelul SIIJ se vor transmite pe cale administrativă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a legii prin grija Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție parchetelor competente care vor continua soluționarea acestora, urmând ca cele soluționate aflate în arhiva Secției să se transmită în termen de 180 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a legii.
De asemenea, posturile aflate în schema de funcții și de personal a secției la data intrării în vigoare a prezentei legi rămân în schema Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și se preiau de Secția de urmărire penală și criminalistică începând cu data desființării secției, procurorii din cadrul acesteia, inclusiv cei cu funcții de conducere, revin la parchetele de unde provin sau la parchetele unde au promovat, în condițiile legii, pe perioada desfășurării activității în cadrul secției.
Dan Cărbunaru a mai arătat că în ceea ce privește competențele, acestea vor fi preluate de Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru infracțiunile săvârșite de judecătorii și procurorii care sunt membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție și de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de judecătorii de la curțile de apel și curtea militară de apel, precum și de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe.
„Parchetele de pe lângă curțile de apel pentru infracțiunile săvârșite de judecătorii de la judecătorii, tribunale, tribunale militare și de procurorii de la parchetele care funcționează pe lângă aceste instanțe, procurorii anume desemnați efectuează urmărirea penală în situația în care, alături de magistrați, sunt cercetate și alte persoane, doar dacă din motive temeinice privind buna desfășurare a urmăririi penale, cauza nu poate fi disjunsă, regula fiind disjungerea”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
Proiectul aprobat de Guvern mai conține reglementări privind desemnarea procurorilor, numărul maxim de procurori din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel și condițiile pentru desemnare în cadrul acestei secții și în cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel. – sursa: RFI.ro