163490– 15022022 – Într-o analiză publicată pe cepa.org, scriitorul și fostul jurnalist Edward Lucas* analizează șapte narative curente, intens discutate de politicieni și mass-media, pe fondul concentrărilor de forțe militare rusești în proximitatea Ucrainei.
Lucas atrage atenția că deși se discută despre iminența unui război convențional, tema războiului informațional (asupra căreia și președintele Comisiei Europene Ursula von der Lyen a atras atenția recent) este prea puțin analizată. În opinia fostului jurnalist, Rusia a reușit cu succes să seteze agenda discuțiilor în diplomația occidentală și mass-media.
Acesta atrage atenția că, atunci când comenteză despre agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei și Occidentului, decidenții și ziariștii ar trebui să aibă în vedere că, dată fiind ocuparea, în 2014, a Crimeei de către Federația Rusă, nu ar trebui să mai vorbim criză, pentru că, întinderea pe mai bine de șapte ani a situației tensionate dintre Rusia și Ucraina, nu mai poate fi caracterizată drept „criză”, nefiind de dată recentă. Cei care se arată surprinși nu au fost atenți la evenimentele ultimilor decenii. ”Abordarea agresiunii Rusiei față de vecinii săi a fost vizibilă încă anii 1990 pentru oricine avea inteligența să înțeleagă. Într-un discurs din 1994 susținut la Hamburg, Lennart Meri, președintele de atunci al Estoniei, a avertizat asupra pericolului. Mulți alții din ceea ce era atunci „regiune ex-sovietică” au prevenit factorii de decizie din Paris, Berlin, Londra, Washington, dar și din alte părți despre amenințarea care se profilează din partea unei Rusii neo-imperialiste. Aceste avertismente au fost ignorate, iar mesagerii au fost disprețuiți”, scrie Lucas.
În al doilea rând, ignorarea faptului că 14.000 de oameni au fost uciși și că altor zeci de mii le-a fost distrusă viața de când Rusia a atacat Ucraina în 2014, este rușinoasă. În acest context întrebarea nu este când Rusia va ataca Ucraina, pentru că deja a făcut-o. Mai mult decât atât, ocuparea Crimeei și crearea zonelor separatiste în estul Ucrainei sunt deja scandaloase.
În altă ordine de idei, Lucas scrie și despre faptul că narativele legate de îngrijorarea Rusiei de a fi încercuită ori invadată sunt teme false, pentru că nicio țară vecină (cu excepția Chinei, poate) nu are capacitatea militară de a ataca Rusia pe uscat. O țară care dorește să atace Rusia cu rachete moderne poate face acest lucru de oriunde, dar arsenal nuclear al Rusiei ar permite o lovitură oriunde pe planetă.
Subiectul legat de extinderea NATO prin încălcarea vreunei promisiuni din partea Occidentului este, de asemenea, o temă falsă, pentru că dacă Rusia nu și-ar intimida vecinii, aceștia nu ar avea niciun motiv să se alăture unei alianțe defensive.
Tot falsă este, în opinia autorului, și ideea că doar diplomația nu va rezolva această problemă, pentru că discutarea nemulțumirilor fabricate ale Rusiei cu privire la extinderea NATO nu face decât să le legitimeze, prin urmare nu ar trebui să li se acorde o atenție atât de mare.
Există în schimb alte subiecte de pus pe agendă, cu adevărat importante, cum ar fi controlul armelor. Iar la acest capitol există suficiente probleme de discutat – controlul armelor nucleare, spațiu, forțele convenționale, consolidarea încrederii, notificarea exercițiilor, teme care, de altfel, s-au aflat pe agenda discuțiilor de la Geneva dintre președinții Biden și Putin. Lucas apreciază că așa cum s-a putut discuta cu Brejnev despre armele nucleare, tot așa se poate discuta și acum cu Putin.
Adevărata problemă care ar trebui avută în atenție, în opinia fostului jurnalist, este democrația. Președintele ucrainean a câștigat alegerile venind din afara mediului politic, făcând campanie împotriva unui președinte în funcție bogat. Așa ceva nu s-a întâmplat în Rusia și nici nu se va întâmpla, atât timp cât regimul Putin are un cuvânt de spus în această problemă. Alegerea lui Zelensky este un extraordinar contra-exemplu pentru modelul politic și economic al regimului rus. Prin urmare, adevărata problemă este teama Kremlinului de democrația și pluralismul, imperfecte cum sunt, din Ucraina.
Mai mult, nu doar că Volodymyr Zelensky a fost ales din afara zonei politice. El aparține unei minorități: este un evreu vorbitor nativ de rusă. Alegerea sa ca președinte contrazice astfel afirmațiile Kremlinului despre șovinismul lingvistic și extremismul de dreapta în Ucraina. Arată că Ucraina nu este „scindată” pe criterii lingvistice, că este o țară multilingvă în care alegerea limbii este o chestiune complexă și fluidă, cu dimensiuni private, sociale, culturale și istorice. Kremlinul crede și dorește să impună ideea vorbirea limbii ruse reflectă orientarea geopolitică. Dar nu este așa.
Articolul original AICI
*De menționat că Edward Lucas a fost redactor senior la The Economist, scriind din 1986 despre Europa Centrală și de Est, acoperind domenii precum politica, economia și securitatea regiunii.
Absolvent al Școlii de Economie din Londra și Lucaz a fost mult timp corespondent străin la Berlin, Viena, Moscova și statele baltice.
