Acasă Social 4 februarie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului

4 februarie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului

DISTRIBUIȚI

Accesul inegal la tratament adecvat, principala problemă pentru tratarea cancerului

163365 – 04022022 – În fiecare an, pe 4 februarie, la nivel global este marcată Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului. Cercetările pentru descoperirea unui tratament care să pună capăt bolii care face 10 milioane de victime anual înregistrează progrese semnificative. Până la acel moment, numărul de cazuri ar putea fi redus prin depistarea bolii în fază incipientă sau dacă pacienții ar beneficia la timp de tratament.

În ritmul actual, cancerul amenință să devină principala cauză de deces în Uniunea Europeană. În contextul în care doar 6,2% din cheltuielile totale alocate sănătății sunt direcționate spre tratarea cancerului, inegalitățile legate de accesul pacienților la tratament continuă să se adâncească. Factorii care determină apariția inegalităților sunt venitul, educația sau țara/regiunea de proveniență a pacientului. Pe lângă acești factori, există și discriminarea legată de rasă, gen, orientare sexuală, vârstă și chiar starea de sănătate.

De aceea, tema pentru Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului în 2022-2024 este “Stoparea inegalității pentru îngrijirea pacienților”, iar primul an al campaniei globale este dedicată înțelegerii și recunoașterii inegalităților.

“Pandemia de COVID-19 a afectat considerabil accesul pacienților oncologici la tratament. Persoanele afectate de cancer au nevoie de acces la îngrijire adecvată, indiferent de venituri sau de locul în care se află aceștia. Ne aliniem demersului internațional și tragem un semnal de alarmă legat de accesul inegal al pacienților la îngrijire adecvată. Pentru aceștia, fiecare zi de întârziere pentru diagnosticare și tratament corect înseamnă reducerea șansei la supraviețuire. Acest deziderat se regăsește chiar în misiunea Takeda, aceea de a oferi cel mai bun tratament cât mai multor pacienți. Takeda este una dintre cele mai importante companii care cercetează și dezvoltă tratamente inovatoare pentru cancer, iar în prezent testăm noi molecule care sunt concepute pentru a trata cancerul pulmonar și de prostată, leucemia sau tumorile solide”, a declarat Cristina Barbu, Country Head Takeda Romania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.