162944 – 07012022 – Veneția devine din acest an un oraș ceva mai puțin prietenos cu turiștii. În scurt timp, nu va mai putea fi vizitată decât cu programare și plata unei taxe. E un mod de a proteja turiștii, localnicii, arhitectura și toate valorile strânse acolo.
De anul acesta, Veneția va fi vizitată cu rezervare. Va trebui să cumpărați permis de intrare de pe internet. Valabil pentru o zi, biletul va costa 5 euro.
În plus, va fi limitat numărul vizitatorilor, pentru a scăpa de supraaglomerarea de până acum. Viitoarele porți ale orașului au sosit deja, sunt în curs de instalare și vor închide principalele puncte de acces către centrele istorice. Cinci sute de camere de supraveghere difuzează în mod constant imagini de pe stradă.
Poliția poate stabili și identitatea persoanelor în timp real, grație datelor de pe telefoanele mobile. Scopul declarat de autoritătile locale este schimbarea la față a orașului. Reducerea presiunii zilnice.
Sunt prea mulți turiștii care vin și pleacă după câteva ore și, după cum spune primarul, orașul obosește din cauza lor. Așa că noile măsuri sunt menite și să încurajeze viziatorii care vor să petreacă acolo un întreg sejur. Adică turismul de lungă durată.