162893 – 03012022 – În weekend-ul de Revelion, peste 5.000 de pompieri s-au aflat la datorie, zilnic, pentru asigurarea protecției și siguranței cetățenilor. Răspunsul la solicitările primite a fost gestionat cu peste 3.600 de mijloace tehnice, dintre care aproape 800 echipaje de stingere, 133 mașini de descarcerare, 323 ambulanțe SMURD tip B2, 39 unităţi de terapie intensivă mobilă (dintre care 7 specializate în tratament neonatologic), precum şi 42 de autospeciale pentru transport personal şi victime multiple.
În ultimele trei zile s-au înregistrat peste 4.000 de situații de urgență. Pompierii au intervenit pentru stingerea a 200 de incendii, iar echipajele SMURD au acordat prim ajutor unui număr de 3.174 de persoane. Totodată, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină în 8 cazuri, pentru extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere.