162897– 04012022 – Primăria Capitalei a atribuit contractul pentru modernizarea a încă 11 km de rețea primară de termoficare. Lucrările vor fi demarate în această lună.
Primarul Capitalei, Nicușor Dan: ”Lucrările vor începe în luna ianuarie și vor fi realizate de Compania Energetica. Segmentul care urmează să fie modernizat este aferent magistralei Grozăvești și face parte din cei 40 de kilometri de rețea de termoficare scoși la licitație în 2021. Sunt conștient că problema termoficării este una vitală și îi asigur pe locuitorii Capitalei că facem tot posibilul pentru a corecta această situație generată de indolența precedentelor administrații. Profit de această ocazie pentru a le ura tuturor bucureștenilor un an nou mai bun, alături de persoanele dragi. Și să aibă încredere că aici, la Primăria Capitalei, așezăm lucrurile pe direcția bună. La mulți ani!”