Acasă Politic Titus Corlățean la reuniunea Comisiei pentru afaceri politice și democrație a APCE

Titus Corlățean la reuniunea Comisiei pentru afaceri politice și democrație a APCE

DISTRIBUIȚI

 162535 – 07122021- Senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, membru al Delegației Parlamentului României la APCE, a participat la lucrările plenare ale Comisiei pentru afaceri politice și democrație a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care s-au desfășurat la Paris, luni, 6 decembrie 2021.

În cadrul reuniunii, senatorul român a avut mai multe intervenții, îndeosebi în contextul dezbaterii raportului cu tema Protecția pilonilor democrației în perioade de criză sanitară, raportor: Marietta Karamanli (Franța, SOC). Cu acest prilej, a formulat o serie de propuneri privind includerea în viitorul raport APCE, care urmează a fi elaborat pe această temă, a unui capitol care să evidențieze exemple de bune practici din statele membre ale Consiliului Europei privind respectarea procedurilor și standardelor democratice în procesul de gestionare a pandemiei de Covid-19, dar și a unui capitol care să semnaleze erori în gestionarea democratică, din care unele grave, din partea unor state membre, pentru evitarea pe viitor a unor astfel de situații. Propunerile înaintate de senatorul Corlățean au fost agreate de raportorul APCE Marietta Karamanli și de membrii comisiei.

Totodată, senatorul român a reafirmat importanța asigurării funcționalității instituțiilor democratice, în primul rând a instituției Parlamentului, în perioade de criză sanitară. A menționat că Parlamentul României și-a continuat activitatea de legiferare în această perioadă și a menținut un rol activ în procesul decizional, îndeosebi pe durata stării de urgență, fiind reglementată, în acest sens, chiar în perioada stării de urgență, procedura specială electronică de dezbatere și vot la distanță. A adăugat că, pe lângă atribuțiile de legiferare, parlamentele au un rol foarte important în exercitarea controlului parlamentar asupra activității executivului în ceea ce privește adoptarea măsurilor care restrâng drepturi și libertăți fundamentale.

Senatorul Titus Corlățean a readus în discuție și necesitatea asigurării controlului judecătoresc asupra legalității actelor normative prin care sunt introduse măsurile restrictive, astfel încât drepturile fundamentale ale cetățenilor să fie restabilite atunci când se constată încălcarea prevederilor constituționale.

Ordinea de zi a inclus printre altele dezbaterea unor proiecte de rapoarte și audieri pe subiecte, precum: instituirea statutului de partener pentru tineret al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei; promovarea unor democrații  sănătoase în Europa; impactul Brexit asupra drepturilor omului în insula Irlandei, consolidarea rolului Consiliului Europei de fundament al arhitecturii politice europene.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.