162542 – 07122021 – Studenţii de la stat vor avea acces gratuit la toate bibliotecile universitare şi bibliotecile central-universitare, a decis, luni, plenul Senatului, în calitate de cameră decizională.
Propunerea legislativă, iniţiată de un grup de parlamentari USR, include accesul studenţilor la bibliotecile universitare ”în categoria serviciilor complementare gratuite din învăţământul superior de stat”.
”Avem patru mari universităţi – Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi – care nu mai au nicio bibliotecă proprie, fiind utilizată biblioteca central-universitară. Iar Consiliile de Administraţie ale bibliotecilor central – universitare din ţară stabilesc o taxă pentru eliberarea permisului de acces la bibliotecile pentru studenţi. Această iniţiativă legislativă vine să corecteze anomalia pe care v-am descris-o şi să asigure ca orice student va avea acces egal şi gratuit atât la bibliotecile universitare, cât şi la cele central-universitare”, a afirmat, în plenul Senatului, senatorul Irinei Darău.
În prezent, studenţii înmatriculaţi la universităţile care deţin o bibliotecă proprie beneficiază de gratuitate la accesul în aceste biblioteci şi utilizarea serviciilor aferente.
În schimb, studenţii înmatriculaţi la universităţile care nu deţin o bibliotecă proprie sau echivalentă sunt nevoiţi să plătească serviciile bibliotecilor central-universitare contra taxă, se arată într-un comunicat al USR, transmis, luni.