Acasă Stiri Locale Bucuresti-Ilfov Ritm bun de lucru pe Loturile I și II ale Autostrăzii Capitalei,...

Ritm bun de lucru pe Loturile I și II ale Autostrăzii Capitalei, pe zona de Sud

DISTRIBUIȚI

Lucrările sunt executate în partea de Sud a municipiului București, pe teritoriul județului Ilfov, în localitățile Vidra, Berceni, Popești-Leordeni, Glina și Cernica

Din 19 octombrie se lucrează și pe Lotul III al Autostrăzii Bucureștiului A0 Sud

162514 – 04122021 – Cea mai importantă lucrare de pe Lotul I al A0 Sud este intersecția dintre A0 și A2 (București- Constanța). Acest nod va fi printre cele mai mari noduri rutiere construite în România. Este și punctul critic în privința duratei de execuție, necesarul de timp pentru realizarea acestei lucrări fiind cel mai mare.

Până acum, au fost forați, armați și turnați toți cei 624 de piloți necesari, s-au armat, cofrat și turnat primele pile și rigle și continuă armarea, cofrarea și turnarea radierelor pilelor pe toată zona nodului rutier, anunță secretarul de Stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu.

În ceea ce privește restricția de trafic de pe A2, pe banda 1 de sens (Constanța – București), aceasta va fi ridicată până la sfârșitul lunii decembrie, când se va finaliza refacerea infrastructurii rutiere care a fost afectată de lucrările de realizare a pilei din proximitate. În total, pe Lotul I al A0 Sud, au fost forați 752 de piloți și mai sunt de forat încă 209.

De asemenesa, se lucrează la podurile și podețele de pe toată lungimea amplasamentului, respectiv 14 poduri și pasaje și 35 de podețe, a fost decopertat de strat vegetal tot traseul Lotului I al A0 Sud și a început realizarea straturilor de fundație și a straturilor de formă din balast. A început și relocarea rețelelor de utilități și devierea lor pentru eliberarea amplasamentului.

Ordinul de începere a lucrărilor pentru cei 17 km ai Lotului I al A0 Sud a fost dat la 15 februarie anul acesta. Lucrările sunt executate în partea de Sud a municipiului București, pe teritoriul județului Ilfov, în localitățile Vidra, Berceni, Popești-Leordeni, Glina și Cernica.

Pe Lotul II al A0 Sud s-au forat, armat și turnat 864 de piloți din cei 890 necesari celor 15 poduri și pasaje de pe amplasament.

În șantier ajung, în fiecare zi, circa 500 de camioane cu balast, iar până acum volumul umpluturilor (straturile de fundație și de formă din balast) a depășit 1.027.000 tone. Continuă relocarea rețelelor de utilități și devierea lor pentru eliberarea amplasamentului.

Continuă producția de grinzi în șantier, iar până acum au fost realizate 311, dintre cele 1.460 de grinzi necesare Loturilor I și II. Până la sfârșitul lunii decembrie va începe montarea acestora, la nodul rutier de la intersecția dintre A0 și DN5, anunță Scrioșteanu.

Din toamna anului trecut se lucrează pe toată lungimea Lotului II al A0 Sud, pentru cei aproape 15 km de autostradă (Bragadiru, Măgurele, Jilava, Dărăști, 1 Decembrie, Vidra și Cornetu).

Din 19 octombrie se lucrează și pe Lotul III al Autostrăzii Bucureștiului A0 Sud. Lotul III al A0 Sud leagă DN6, în zona Bragadiru – Cornetu, până la A1, în zona localităților Ciorogârla – Dragomirești Vale (inclusiv nodul rutier dintre A0 și A1) și are o lungime de 18 km.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.